Tuesday , April 30 2024

Controale făcute de polițiști în barurile și magazinele din preajma școlilor

Cu această ocazie, oamenii legii au dat 82 de amenzi în valoare totală de 189.150 de lei  

 politist in baruri


În cursul săptămânii precedente, polițiștii au lansat împreună cu ATOP Suceava o amplă campanie „Scoli Sigure – Elevi în Siguranță”. În prima săptămână, acțiunile au fost derulate cu precădere în unitățile de învățământ pentru informarea și responsabilizarea elevilor. Atunci, polițiștii au promis că vor face și controale în teren, în baruri și alte unități de alimentație publică pentru a se asigura că minorii nu se află în situație de absenteism școlar și nu consumă alcool sau tutun.
Si polițiștii s-au ținut de cuvânt. Ieri, între orele 09.00 – 13.00, peste 200 de polițiști din structurile de ordine publică, investigații criminale și investigarea infracționalității economice au făcut veri­ficări în teren, în baruri, puburi, chioșcuri, alimentare și magazine, săli de jocuri, săli de pariuri sportive.
Din fericire, în marea majoritate a cazurilor polițiștii au constatat că și elevii și-au ținut promisiunea făcută în cursul săptămânii trecute de a nu frecventa medii improprii și a nu săvârși fapte ilicite.
Echipele mixte de polițiști au verificat 279 de unități economice, fiind aplicate 82 de sancțiuni contravenționale. Valoarea totală a amenzilor a fost de 189.150 de lei.
În cadrul acțiunilor derulate în zona adiacentă a unităților de învățământ și la unitățile economice din apropierea acestora au fost confiscate 3.560 de țigări. Unitățile economice au fost amendate și s-a atras încă o dată atenția administratorilor să nu vândă țigări la bucată și în general tutun minorilor. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de peste 5.000 de lei.
O acțiune deosebită a fost realizată și într-un cunoscut pub sucevean, unde, în cadrul unui training profesional susținut în această locație de 10 barmani din munici­piul Suceava, din orașul Gura Humorului și din municipiul Botoșani, a fost desfășurat și un workshop privind siguranța tinerilor și prevederile legislative cu referire la interdicția vânzării de alcool și tutun către minori.
De asemenea, o altă acțiune de impact a vizat instruirea și informarea personalului angajat în calitate de vânzători ai unui lanț de magazine alimentare ce funcționează pe raza municipiului Suceava și care dispune de o locație inclusiv în zona centrală, pe esplanada municipiului, în zona adiacentă Casei de Cultură, acolo unde se organizează majoritatea „Balurilor Bobocilor”. Personalul angajat a fost instruit cu privire la interdicția vânzării de produse din alcool și tutun către minori, dar și cu privire la sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării legii.
Astfel de activități vor fi organizate săptămânal, urmând a fi puse în aplicare acțiuni care să vizeze toate cele patru direcții de acțiune ale campaniei: acțiuni de informare și responsabilizare derulate cu elevii în unitățile de învățământ, activități în zona adiacentă unităților de învățământ de către  polițiștii de ordine publică și polițiștii rutieri în vederea securizării zonelor de risc, identificarea și verificarea tuturor unităților de alimentație publică din zona școlilor și acțiuni de depistare a elevilor care absentează de la ore, absenteismul și abandonul școlar constituindu-se în principalii factori generatori de comportamente antisociale la tineri. (D.Z.)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …