Saturday , April 20 2024

Contractul pentru reabilitarea Cazinoului Vatra Dornei va fi semnat saptamana viitoare

 Proiectul, in valoare de 5 milioane de euro, va fi finantat printr-un program european. “Această finanțare este un mare câștig pentru zonă, pentru un obiectiv care are o mare valoare arhitecturală, o perlă a Bucovinei, care va avea destinația de muzeu și care va intregi lista obiectivelor  de artă din Bucovina ce vor fi vizitate de turiști”, a declarat Gheorghe Flutur

flutur 21 august 2017

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur a anunțat miercuri că pe data de 5 decembrie  a.c. in calitate de președinte al Consiliului Regional de Dezvoltare al regiunii Nord- Est, in prezența IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a directorului ADR  Nord Est -, Vasile Asandei, și a primarului Municipiului Vatra Dornei, Ilie   Boncheș, va participa la un moment mult așteptat pentru Dorna, semnarea unui contract de finanțare pentru reabilitarea Cazinoului din Vatra Dornei.

Suma alocată va fi de aproximativ 5 milioane de euro, iar proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2013-2020, axa 5.1 „reabilitare clădiri de patrimoniu”.

“Această finanțare este un mare câștig pentru zonă, pentru un obiectiv care are o mare valoare arhitecturală, o perlă a Bucovinei, care va avea destinația de muzeu și care va intregi lista obiectivelor  de artă din Bucovina ce vor fi vizitate de turiști”, a declarat Gheorghe Flutur.  Presedintele CJ Suceava a tinut in mod deosebit sa felicite Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi specialiştii care au lucrat la acest proiect excepţional.

cazinou1

Cazinoul din Vatra Dornei a fost construit la sfârşitul secolului XIX, după ce primarul Vasile Deac a reuşit să-l convingă pe împăratul Austriei, Franz Joseph, despre cum urbea dorneană are nevoie de un cazino pentru turiştii care vin la băi.

Clădirea a fost ridicată pe un teren acoperit cu pădure, ce în prealabil a fost defrişat. Dacă o parte din banii necesari pentru construcţia cazinoului a venit în urma unui împrumut făcut la o bancă vieneză, restul de bani s-au strâns printr-o chetă publică, la care a participat însuşi împăratul Franz Joseph.

Proiectul cazinoului a fost realizat de arhitectul austriac Peter Paul Brang. Lucrările au demarat în anul 1896 şi au fost terminate în 1898. Cazinoul a fost inaugurat oficial pe 10 iulie 1899.

cazinou 2
FOTO: Nicoleta Cherechesiu

La început, în cazinou funcţionau o sală de teatru, un restaurant, o bibliotecă, o cofetărie, precum şi alte spaţii de utilitate publică. Printre personajele importante care au vizitat cazinoul din Vatra Dornei se numără împăratul Franz Joseph, Lucian Blaga, Nicolae Iorga, generalul Ion Antonescu sau Gheorghe Gheorghiu – Dej.

După terminarea Primului Război Mondial, care a culminat cu unirea dintre Bucovina şi România, terenul pe care a fost construit cazinoul din Vatra Dornei a intrat în posesia Fondului Bisericesc al Bucovinei, ca şi reparaţii de război pe care Austria trebuia să le plătească României.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cazinoul a fost folosit de soldaţii germani în scopuri militare, astfel că în septembrie 1944, când armata germană s-a retras din Vatra Dornei, clădirea a suferit o serie de distrugeri. În primăvara anului viitor, în 1945, au fost făcute lucrări de reparaţii şi renovare a cazinoului.

După ce în România a fost instaurat comunismul, cazinoul a fost transformat în club muncitoresc şi centru al staţiunii balneare, în interiorul clădirii fiind ţinute şedinţe de partid sau întâlniri sindicale.

În prima parte a anului 1986, clădirea cazinoului a intrat într-un amplu proces de renovare, chiar preşedintele Nicolae Ceauşescu aprobând în 1987 refacerea cazinoului. Lucrările trebuiau finalizate în trei ani de zile, însă până la Revoluţia din 1989 s-a refăcut doar structura de rezistenţă a clădirii.

După Revoluţie, cazinoul din Vatra Dornei a căzut pradă hoţilor care au furat candelabrele, marmura din interior şi tot ce se mai putea fura, iar procesul de renovare a fost blocat din lipsă de fonduri.

După 1990, cazinoul a trecut prin posesia SC Dorna Turism SA, după care în administraţia Consiliului Local Vatra Dornei. Lipsa de bani şi schimbarea frecventă a proprietarului clădirii a făcut ca primul cazinou din România să ajungă în paragină.

În luna ianuarie 2003, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a revendicat cazinoul din Vatra Dornei, clădirea Secţiei de Boli Infecţioase şi o altă clădire din Vatra Dornei, imobile care au fost retrocedate, pe 14 octombrie 2004, Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, printr-o hotărâre de guvern. La momentul în care a intrat în posesia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cazinoul din Vatra Dornei putea fi considerat o ruină. (N.R.; D.Z.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

3 comments

  1. Noroc cu austriecii, altfel judetul Suceava (Bucovina) ar fi fost o zona la fel de inapoiata ca restul Moldovei.

  2. *intervalul 2013-2020

  3. Programul Operational Regional la care va referiti este 2014-2020, cel precedent fiind 2007-2013; sub nicio forma nu poate fi vorba de intervalul 2023-2020.
    Primul razboi mondial “a culminat” cu Marea Unire, nicidecum cu unirea Bucovinei cu tara mama; poate era mai corect de scris “a culminat cu unirea vechilor provincii romanesti aflate sub ocupatie straina, intre care si Bucovina”.
    Foarte intetesant aspectul cu renovarea in timpul lui Ceausescu: deci trebuia finalizata in trei ani si in acest interval doar ceva pe la structura de rezistenta s-a facut. Iata cum sunt spulberate miturile despre cat de bine si punctual/corect/eficient lucrau romanii pe vremea dictaturii. Nu degeaba si atunci tara noastra era printre ultimele din CAER.