Thursday , April 25 2024

Contractul pentru modernizarea drumului județean de la Suceava la Dolhasca a fost semnat, miercuri, la CJ Suceava

„Sper să semnăm în perioada imediat următoare și celălalt contract din acest proiect – de la Suceava la Liteni-Moara și de acolo prin Stroiești și Costâna până la Dărmănești. E o perioadă bună de lucru și sperăm să se apuce cât mai repede constructorii”, a spus Gheorghe Flutur

Contractul de execuție a lucrărilor de modernizare a drumului județean 208A de la ieșire din Suceava spre Ipotești până la Dolhasca și a drumului județean 208 de la Dolhasca prin Budeni până la limita cu județul Iași a fost semnat, miercuri, 22 aprilie, de președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur cu liderul asocierii de firme care a depus oferta câștigătoare. Așa cum cotidianul Obiectiv de Suceava a precizat deja într-un precedent articol, este vorba despre asocierea firmelor AUTOTEHNOROM (Leader), HIDROTERRA, S.U.C.T., FLORCONSTRUCT, OBRAS PUBLICAS Y REGADIOS, OPR ASFALT și CALCARUL S.A. Valoarea totală a proiectului este 110 milioane de lei, fără TVA, adică aproximativ 22,7 milioane de euro. „Semnăm astăzi, 22 aprilie, la Suceava, unul dintre cele mai importante proiecte de modernizare, pe drumul județean Suceava- Dolhasca. Este vorba despre lotul I al proiectului Axa rutieră strategică Iași-Suceava. Acest prim tronson de drum are o lungime de 46,2 kilometri, care leagă Suceava de Dolhasca, trecând prin localitățile Ipotești, Bosanci, Udești, Liteni și Dolhasca”, a spus Gheorghe Flutur. El a reamintit că acest proiect a mai fost scos la licitație de CJ Suceava, „dar Ordonanța de Urgență nr. 114/2018 a făcut ca la momentul acela să nu se prezinte nimeni la licitație” și apoi s-a reactualizat proiectul iar valoarea cu care CJ Suceava trebuie să contribuie în acest proiect a crescut în așa fel încât din cei 110 milioane de lei, pe care îi are acest contract, 46 de milioane de lei sunt contribuția CJ Suceava, adică aproape 10 milioane de euro. „Acești bani vin dintr-un împrumut pe care Consiliul Județean l-a făcut. Parte din el merge pe această rută, iar o parte va merge pe cealaltă rută, Suceava – Liteni Moara – Zaharești – Stroiești – Dărmănești”, a explicat președintele Consiliului Județean Suceava. Este de precizat că „cealaltă rută” la care s-a referit șeful administrației județene sucevene este lotul al II-lea de la licitație unde s-au prezentat trei ofertanți, între care și asocierea declarată câștigătoare la lotul 1. În ce privește acesta din urmă, Gheorghe Flutur a spus că pe acest tronson se vor turna trei straturi de asfalt, vor fi modernizate 71 de podețe, șase poduri, din care două vor fi poduri noi și se vor construi rigole pe o lungime de 34 de kilometri, pentru consolidarea drumului. Durata de realizare a modernizării drumului este de 24 de luni iar proiectul prevede extinderea lățimii carosabilului, de la 5,5 – 6 metri la opt metri. „Sper să semnăm în perioada imediat următoare și celălalt contract din acest proiect. (…) E o perioadă bună de lucru și sperăm să se apuce cât mai repede constructorii”, a încheiat Gheorghe Flutur. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …