Wednesday , April 24 2024

Contrabandist reținut de DIICOT și 10 percheziții la membrii unei grupări care aducea țigări peste frontiera “verde”

10 mandate de percheziție au fost  puse în executare de polițiștii suceveni la membrii unui grup infracțional ce acționa de anul trecut în zona Brodina – Straja

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus marți, 20 septembrie, reținerea pentru 24 de ore a unui inculpat, cercetat contrabandă cu țigări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „constituire a unui grup infracțional organizat” și „contrabandă”, în formă continuată.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu anul 2021, în zona adiacentă localităților Brodina și Straja, din județul Suceava s-a constituit un grup infracțional organizat, compus din cetățeni ucraineni și români, specializat în activități de contrabandă cu țigarete de proveniență ucraineană.

Astfel, membrii grupului infracțional introduceau țigarete peste frontiera „verde” cu Ucraina, după care acestea erau depozitate și comercializate către diverși intermediari ce le distribuiau spre vânzare pe piața neagră.

În cauză a fost organizată o acțiune, fiind puse în executare 10 mandate de percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

Pe parcursul activităților, polițiștii Brigăzii au fost sprijiniți și de lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, suportul de specialitate fiind asigurat de Direcția Operațiuni Speciale – Brigada de Operațiuni Speciale Suceava.

Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale, identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participanților la activitățile infracționale menționate. (O.S.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …