Friday , April 19 2024

Constructorii vor să termine drumul dintre Suceava şi Botoşani până la 1 august

lucrari pe drumul botosani22 [800x600]

 

Drumul dintre Suceava şi Botoşani va fi modernizat până în luna august, aceasta fiind intenţia celor de la firma UMB Spedition. Societatea băcăuană aparţinând magnatului Dorin Umbrărescu este interesată să termine cât mai rapid lucrarea şi utilajele şi muncitorii să fie duşi pe alte şantiere unde încheie contracte. Stadiul actual al lcucrărilor este foarte avansat, progresele fiind vizibile de la săptămână la săptămână, iar ritmul de lucru este alert.
După cum au confirmat mai multe surse din mediul de afaceri sucevean, atât în Suceava cât şi în Botoşani se trage tare pentru ca lucrarea să fie gata în jurul datei de 1 august a.c.
Lucrările au fost reluate în cursul lunii aprilie iar în luna mai, la vizita lui Victor Ponta la Botoşani şi Suceava Dorin Umbrărescu a avansat pentru prima dată că poate finaliza lucrarea în august, premierul răspunându-i că şi în luna septembrie ar fi un termen rezonabil. Oricum ar fi, contractul prevede finalizarea lucrărilor în 2015. In mai a.c., Dorin Umbrărescu dădea asigurări oficialităţilor sucevene că până la mijlocul lunii august va fi finalizată modernizarea DN 29, fiind interesul său să facă acest lucru mai repede. Prefectul Florin Sinescu a declarat că a discutat cu Dorin Umbrărescu în luna mai şi acesta i-ar fi spus că până la data de 15 august cel târziu cei de la UMB Spedition ar dori să termine de asfaltat drumul, pentru că vor să se apuce de alte lucrări.
Reamintim că firmele Spedition UMB şi Tehnostrade au demarat lucrarea în toamna anului trecut când, în prima parte a lui octombrie, a făcut o demonstraţie de forţă aduncând zeci de utilaje pe şantier, tot la o vizită a lui Victor Ponta. Cea mai mare parte din utilaje au fost retrase în zilele următoare, pentru că la acea dată nu a fost alocată o finanţare foarte generoasă pentru a derula lucrările.
Au fost aduse şi lăsate pe marginea drumului, în diferite zone din Salcea şi Dumbrăveni, nişte elemente prefabricate din beton, dar nici vorbă de asfaltări sau lucrări de mare amploare, deşi în cea de-a doua parte a lunii octombrie se încălzise vremea. In noiembrie firmele lui Dorin Umbrărescu au comunicat că disponibilizează peste o mie de persoane.
Când în sfârşit în primăvara lui 2014 au fost reluate lucrările, pe şantier au fost trimise din nou zeci de utilaje şi oameni care au lucrat în două schimburi. După părerea unor constructori este posibil să se termine asfaltarea până la 1 august, poate chiar mai repede, rămâne de văzut în ce măsură vor fi terminate alte lucrări la DN 29 care nu au legătură cu asfaltarea şi care ar putea prelungi durata cu o săptămână sau două. Cert este însă că targetul a rămas data de 1 august, iar în acest sens s-au făcut deja pregătirile şi pentru predarea în acest termen a lucrărilor, cu tot cu marcarea corespunzătoare a drumului, fiind încheiat un contract cu firma suceveană Loial.
Un aspect foarte interesant este că ritmul de lucru se menţine ridicat chiar şi dacă politica lui Umbrărescu ar fi să nu cheme niciodată oamenii la lucru duminica şi în nicio zi de sărbătoare cu cruce roşie. Staţia de asfalt este deschisă, în zilele în care se lucrează, de la orele 03.00 – 04.00 şi este închisă după ora 22, uneori la ora 23 cum a fost cazul în cursul zilei de sâmbătă, 28 iunie, când staţia de asfalt a funţionat până la ora 23, iar maşinile au turnat asfalt pe kilometri întregi de drum.
Surse din mediul de afaceri susţin că Umbrărescu ar fi mobilizat pe şantierul DN 29 o sută de maşini doar pentru transportul materialelor cum ar fi asfaltul, 70 fiind utilizate tot timpul iar 30 fiind pe „stand by”, în ideea că dacă este nevoie de o suplimentare să poată fi trimise repede maşinile, la fel cum şi în situaţia în care poate o maşină se defectează să poată fi cât mai rapid înlocuită. (Dan PRICOPE)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …