Tuesday , May 14 2024

Consilierii locali suceveni şi-au dat un autogol politic, încercând să se faulteze unul pe celălalt

Consiliu local 14 febr 2014 [800x600]

Liberalul Vornicu a vrut să modifice sumele din proiectul iniţial, dar cei de la PDL şi pepededistul Arămescu n-au vrut să dea mai mult pentru fotbal şi mai puţin la handbal, cele 11 voturi de la USL nefiind destul pentru amendamentul PNL. La votarea proiectului în care fotbalul şi handbalul primeau sume egale, USL s-a opus şi nu s-a întrunit numărul de voturi necesar. Primarul Ion Lungu a atras atenţia că sunt cluburi care intră în colaps dacă nu primesc bani măcar în aprilie şi a făcut apel la consilieri să ajungă la o înţelegere pentru a putea organiza licitaţii de atribuire a sumelor nerambursabile pentru cluburile sportive sucevene . Liberalii nu au ajuns la un consens, iar PDL a anunţat că dacă nu va convoca primarul o nouă şedinţă, o vor convoca ei, luni

Ieri a fost o zi neagră pentru cluburile sportive din municipiul Suceava deoarece nu s-a ajuns la un consens în Consiliul Local Suceava cu privire la banii care ar urma să fie daţic a finanţare nerambursabilă de la bugetul local. Cum majoritatea cluburilor trec printr-o perioadă dificilă, fondurile de la Primărie erau esenţiale, dar deşi toţi ştiau acest lucru nu s-a ajuns la niciun consens în privinţa aceasta şi nu este vina doar a unuia dintre partide, ci a tuturor. Cluburile sportive nu au primit finanţare de la Primăria Suceava pentru că fiecare tabără a avut orgoliile sale pe care nu a putut să le depăşească. Zadarnic primarul Ion Lungu a făcut apel la cei din Consiliul Local să ajungă la un consens pentru că nu a fost chip. Toţi veniseră cu poezia învăţată de la partid, fiecare o ştia pe-a sa iar în final a ieşit tot proiectul vraişte, aşa cum a mai fost cazul şi cu alte proiecte importante, ca de exemplu la abonamentele pentru transportul în comun unde au fost mai multe şedinţe pentru a se ajunge la un consens.
Totul se pare că a pornit de la liberalul Corneliu Vornicu. Cel puţin regia piesei de teatru aşa a fost: şeful comisiei de sport, Corneliu Vornicu vine şi anunţă o altă abordare cu privire la sumele pentru fiecare disciplină, toţi din „defunctul” USL se aliază, la fel ca şi pepededistul Adrian Arămescu şi, cine ştie, măcar vreo doi trei din PDL iar astfel amendamentul este votat. Practic, Vornicu nu era de acord cu proiectul iniţiat de primarul Ion Lungu în care handbalul şi fotbalul primeau sume egale de bani – câte un milion de lei fiecare, din cele 2,5 milioane de lei prevăzute pentru finanţarea nerambursabilă a sporturilor. De asemenea, Vornicu voia bani în plus pentru rugby, în minus pentru volei, hochei, box şi ciclism, dar în schimb ar fi vrut să aloce bani pentru patru discipline sportive care nu erau prevăzute în proiectul iniţiat de primar: înot, tenis de masă, dans sportiv şi şah.
Prima parte a scenariul în care Vornicu anunţă iar liberalii şi măcar o parte de la PSD îl susţine a mers. In schimb, problemele au apărut de la PDL care s-a pus pe poziţii contrare şi a susţinut proiectul primarului, consilierul Niculai Barbă iar apoi ceilalţi opt democrat liberali prezenţi la şedinţă susţinând sus şi tare că nu ar trebui să se taie din banii pentru handbal.
Nici pe votul pepededistului Arămescu nu au putut conta liberalii întrucât acela avea o problemă cu banii alocaţi din nou la unele biserici. Au fost contre între el şi primar pe această temă, dar numitorul comun a fost, la finalul dezbaterilor dintre consilieri, că amendamentul lui Vornicu nu a întrunit 12 voturi necesare – legea prevede ca proiectele de hotărâre de Consiliu Local cu privire la fonduri să fie votate cu măcar 50%^1 din numărul total al consilierilor locali. In „defunctul” USL erau 12 consilieri locali, numai că şi dacă ar fi rămas o armonie între PNL şi PSD nu se adunau de această dată 12 voturi din cauză că liberalul Vasile Mocanu lipsea de la şedinţă.
Respingerea amendamentului lui Vornicu a fost interpretată ca un afront de către unii dintre consilierii liberali şi, probabil, de la PSD. Prin urmare, atunci când s-a trecut la votarea proiectului în forma iniţială, numai cei de la PDL şi cu Arămescu au dus zece voturi pe masă. Ceilalţi au ales să răspundă dur şi proiectul a picat, nefiind întrunit minimul de 12 voturi.
Respingerea proiectului respectiv nu va afecta doar cluburile, ci şi alte activităţi care urmau a primi fonduri nerambursabile de la bugetul local, legate de partea socială – activităţi recreative pentru bătrâni în situaţii de risc şi de marginalizare, dar şi activităţi pe partea de cultură şi educaţie – concerte ale fanfarei, ansambluri folclorice de copii şi tineret, tipărire şi achiziţie de carte şamd. In total, acestora ar mai fi trebuit să li se dea puţin peste 200 de mii de lei de le bugetul local.
Primarul a încercat şi în timpul şedinţei să se ajungă la un numitor comun între cele două tabere. Intuind puternica opoziţia a PDL, Lungu i-a propus lui Vornicu să accepte varianta iniţială a proiectului cu condiţia că îşi ia angamjamentul ca peste an să mai găsească o formulă de a aloca suplimentar pentru fotbal încă două sute de mii de lei. Vornicu nici n-a vrut să audă şi i-a replicat că poate să facă acest lucru cu cei de la handbal.
Primarul, după ce a văzut rezultatul votului, le-a reproşat consilierilor că înţeleg mai puţin câte presiuni are din partea cluburilor, atrăgând atenţia că înţelege cât de mare este supărarea sportivilor deoarece sunt cluburi care intră în colaps dacă nu primesc bani măcar în aprilie. După ce şedinţa de ieri – extrem de lungă şi plină de faulturi şi şicane între consilieri, nu doar la proiectul legat de finanţarea activităţilor sportive – a luat sfârşit, Lungu a făcut apel din nou la consilieri ca să ajungă la o înţelegere. In caz contrar, Primăria nu va putea organiza licitaţii de atribuire a sumelor nerambursabile pentru cluburile sportive sucevene. Liberalii nu au ajuns la un consens: Vornicu nu era de acord să o facă luni, unii consilieri ai PNL trebuiau să plece pentru câteva zile din localitate iar Mocanu urma să vină în jur de 10 martie. Rămânea soluţia ca să convoace Lungu şedinţă extraordinară pe luni, dar el voia consensul consilierilor, fiind de părere că ar fi mai civilizat aşa. Viceprimarul liberal Ovidiu Doroftei a propus convocarea unei „şedinţe de îndată”, după ce se încheia şedinţa lunară, dar s-a izbit de opoziţia secretarului Consiliului Local Suceava, Ioan Ciutac, care a spus că nu este legat deoarece „şedinţele de îndată” sunt convocate în caz de forţă majoră, de calamităţi şamd. Atunci, liderul de grup al PDL, Lucian Harşovschi, a anunţat că dacă nu va convoca primarul o nouă şedinţă extraordinară cu privire la finanţarea activităţilor sportive, o vor convoca ei, luni, pentru legea permite ca cel puţin o treime din consilierii locali să convoace o şedinţă iar PDL este singurul grup care are o treime din mandate. (Dan PRICOPE)

Vezi si

ADU, AUR, PSD și REPER, obligate de Biroul Electoral Municipal Suceava să respecte legea privind afișajul electoral

Viceprimarul Lucian Harșovschi a reiterat avertismentul pe care l-a făcut la adresa formațiunilor politice care …