Saturday , May 8 2021

Concursul hipic “Cupa Bucovinei”, la a XIII-a ediţie

Radauti concurs cai 111

Concursul de obstacole va fi şi în acest an centrul de atracţie pentru iubitorii de sporturi hipice suceveni. Optzeci de echipe cal – călăreţ vor evolua în perioada 28 – 30 iunie, pe Hipodromul de la Rădăuţi. “După 13 ani, competiţiile organizate la Rădăuţi ne încurajează să susţinem în continuare astfel de activităţi care de la un an la altul au tot mai mult succes şi aprecieri din partea publicului”, spune directorul Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu

La sfârşitul lunii, în intervalul 28 – 30 iunie, pe Hipodromul Hergheliei Rădăuţi, aparţinând Direcţiei Silvice Suceava – RNP “Romsilva” se va desfăşura a XIII-a ediţie a Concursului Hipic – Bucovina. Cristian Tomniuc, şeful biroului Cai de Rasă din cadrul Direcţiei Silvice Suceava a arătat că începând cu anul 2008, acest concurs hipic este cuprins în calendarul competiţional al Federaţiei Ecvestre Române. “Până în prezent şi-au anunţat participarea 80 de cupluri, cai – călăreţi de la importante cluburi hipice din ţară. Este vorba de Steaua Bucureşti, Felix – Topescu Bucureşti, CSM Sibiu, Clubul Sportiv Forest Ecvestru Suceviţa, cluburi sportive din Piatra Neamţ, Cluj Napoca, Bacău şi bineînţeles clubul gazdă Romsilva, cu cai de la hergheliile Rădăuţi şi Dumbrava Neamţ”, a prezentat, în cuvinte scurte partipările la concursul de la sfârşitul lunii. Inginerul Cristian Tomniuc a arătat că acest concurs este concentrat pe probe de sărituri peste obstacole. Valoarea totală a premiilor ce vor fi acordate este de 25.000 lei pentru cele 15 probe ce se vor desfăşura în cele trei zile de competiţie.
Preluarea hergheliilor Lucina şi Rădăuţi a dus la păstrarea patrimoniului genetic din cele două herghelii
“Această a XIII-a ediţie a Concursului Hipic de la Rădăuţi constituie deja o manifestare hipică de tradiţie. Ne bucură faptul că, după preluarea de către RNP – Direcţia Silvică Suceava a hergheliilor de la Lucina şi Rădăuţi, activitatea hipică, de creştere a cailor de rasă dar şi organizarea tot mai des a competiţiilor hipice au fost revigorate. Acest fapt a condus la păstrarea patrimoniului genetic din cele două herghelii, iar prin competiţiile hipice organizate de noi cu regularitate, s-a reuşit o eficientă promovare a acestui important patrimoniu genetic naţional”, a declarat directorul Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu. El a mai arătat că an după an, numărul participanţilor la competiţiile hipice organizate de Direcţia Silvică Suceava este tot mai mare, în acest fel ajungându-se la creşterea standardelor competiţionale ale acestor concursuri. “La rândul nostru, prin participarea constantă la competiţii de aceeaşi anvergură, organizate pe plan naţional şi internaţional, ocazii cu care caii noştri au obţinut aprecieri şi premii onorante, ne-am făcut cunoscuţi” a mai spus directorul Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, care a adăugat că aprecierile participanţilor din anii precedenţi încurajează Direcţia Silvică Suceava să susţină în continuare aceste acţiuni hipice de pe Hipodromul Rădăuţi care de la un an la altul au tot mai multă priză la publicul iubitor de sporturi hipice, din Rădăuţi, judeţul Suceava şi din întreaga ţară. (Neculai ROSCA)

Vezi si

300 de doze de vaccin antiCovid Johnson & Johnson vor fi distribuite medicilor de familie

Dozele vor ajunge în cabinete din Rădășeni, Ostra, Ipotești, Adâncata, Șerbăuți, Grănicești, Mănpstirea Humorului, Straja, …