Friday , April 19 2024

Concurență de peste 4 candidați pe un loc pentru admiterea la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni

Sesiunea de admitere septembrie-octombrie 2021 la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni a ajuns în etapa evaluării performanței fizice, care a început miercuri, 29 septembrie și se va desfășura până până pe 5 octombrie, fiind calificați 1.094 de candidați din țară, dintre care 166 sunt suceveni.

Sunt scoase la concurs 263 de locuri, din care 3 pentru romi și 2 pentru alte minorități. Dintre acestea, 250 sunt alocate Jandarmeriei Române, 4 pentru IGAv, 1 loc pentru DGPI și 8 locuri sunt alocate SIE.

Proba de evaluare a cunoștințelor se susține în data de 9 octombrie, de către candidații care vor promova proba de evaluare a performanței fizice, la unitatea de selecție, respectiv Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava sau într-o locație stabilită ulterior și comunicată în timp util prin intermediul site-ului instituției. Rezultatele obținute sunt aduse la cunoștința candidaților prin postarea acestora pe site-ul oficial al unităților de învățământ pentru care au optat candidații.

Examinarea medicală se realizează în perioada 11 – 31 octombrie pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în ordinea descrescătoare a notelor finale. Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale. Rezultatele finale ale admiterii se afișează la sediul unităților de învățământ și se postează pe site-ul oficial al acestora. (O. NUȚU)

 

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …