Tuesday , April 23 2024

Concluzii preliminare ale pompierilor: focul la Seminar şi la Arhiepiscopie a pornit de la un scurtcircuit la tabloul electric

incendiu seminar 7


Primele concluzii preliminare în cazul incendiului de la Seminarul Teologic Ortodox “Mitropolit Dosoftei” arată că focul a pornit de la un scurtcircuit la tablou electric al clădirii. Chiar dacă pompierii suceveni nu au întocmit un raport final cu privire la circumstanţele în care s-a produs acest teribil incident, surse din rândul anchetatorilor au precizat că flăcările care au mistuit, în doar câteva minute, clădirea în care îşi avea sediul şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor s-a propagat de la tabloul electric.
Amintim că un incendiu extrem de puternic a făcut joi scrum Seminarul Teologic şi sediul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Pompierii militari suceveni au intervenit, în jurul orei 08.44, pentru a stinge flăcările imense ce au cuprins clădirea Seminarului Teologic Ortodox „Mitropolit Dosoftei”, amplasată în curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. La faţa locului s-au deplasat echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Suceava şi Grupa operativă a inspectoratului sub conducerea inspectorului şef, generalul de brigadă Ion Burlui. Acesta a cerut suplimentarea forţelor de intervenţie, astfel încât au fost aduse echipaje şi autospeciale de la subunităţile din Fălticeni, Rădăuţi, Solca, Gura Humorului, dar şi de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al judeţului Botoşani. De asemenea, au intervenit şi voluntari de la Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Scheia, Salcea şi Bosanci şi de la Serviciile Private pentru Situaţii de Urgenţă „Ambro” şi CET Suceava.
Pompierii au fost ajutaţi de jandarmi, poliţişti, poliţişti locali, lucrători ai E-On Gaz, E-On Electrica, ACET şi „Diasil” Suceava. In total, au participat la intervenţie 213 persoane, din care 146 de militari, 17 agenţi, 23 de voluntari şi 22 de lucrători, cu 33 de autospeciale, din care 22 de intervenţie.
Incendiul a fost anunţat cu întârziere, iar materialele combustibile din componenţa construcţiei, majoritatea din lemn, au favorizat propagarea cu repeziciune a focului, astfel încât au ars clădirea semniarului compusă din săli de curs, spaţii de cazare, bucătărie, sală de mese, dar şi birourile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu o suprafaţă contruită de 936 de metri pătraţi şi suprafaţă desfăşurată de 2.700 de metri pătraţi. Flăcările au mai cuprins clădirea centralei termice pe 169 de metri pătraţi şi un alt corp al clădirii în care se aflau o şcoală de muzică şi depozite de cărţi, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omeneşti, în momentul izbucnirii incendiului în clădirea Seminarului Teologic fiind 59 de elevi, cadre didactive şi personal auxiliar, care au reuşit să iasă din imobil, fără ca vreo persoană să fie rănită. (C.Z.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …