Friday , April 19 2024

Concesionarea pe cinci ani a Pârtiei Veverița și a patinoarului din Vatra Dornei a fost blocată

Contractul privind concesionarea așa-numitului „Domeniu public al sporturilor de iarnă – Vatra Dornei” este estimat la peste 3,5 milioane de euro. Demersul ciudat al Primăriei dornene, efectuat în plin sezon al sporturilor de iarnă, s-a blocat însă după ce a apărut o contestație la licitație, chiar dacă deliberarea și atribuirea au avut loc „pe repede înainte”, în doar o săptămână, situație mai rar întâlnită în cazul unor asemenea licitații. Pe lângă pârtia propriu-zisă, urmează a fi concesionată și toată infrastructura aferentă (instalația de iluminat nocturn, instalația de producere a zăpezii artificiale, instalația de transport pe cablu, utilaje, mașini etc.), precum și patinoarul de 800 mp – construit relativ recent printr-un program specific de dezvoltare a turismului balnear – și parcarea cu o suprafață aproape la fel de mare cu 30 de locuri. Terenul aferent pârtiei – cu tot cu infrastructura conexă – se apropie de circa 10,5 hectare.  

Unul din cei doi participanți în licitația de concesionare a pârtiei Veverița și a patinoarului din Vatra Dornei, construit la baza pârtiei, precum și a tuturor bunurilor necesare derulării activității la aceste obiective a depus recent o contestație. Având în vedere că este vorba de un serviciu destinat cu precădere iubitorilor sporturilor de iarnă și pentru care este necesară o oarecare organizare prealabilă, credem că este de remarcat faptul că licitația nu a avut loc vara (sau în sezonul cald, în orice caz), ci cu o săptămână înainte de Ajunul Crăciunului.

Deliberarea și atribuirea unui contract estimat la peste 3,5 milioane de euro – termenul fiind de cinci ani – a avut loc cam „pe repede înainte”, adică într-o săptămână. Nu e mai puțin adevărat că doar doi competitori au fost înscriși în cursă – de fapt două oferte din partea a două asocieri de firme – și în atare situație se poate presupune că nu a fost chiar un volum foarte mare de analiză. Pe de altă parte, din cuprinsul contestației rezultă că anumite aspecte puteau fi cumpănite mai bine de Primărie.

Pârtia Veverița este una din cele patru pârtii de schi alpin de la Vatra Dornei, fiind inaugurată în data de 6 martie 2011, având o lungime de 790 metri și fiind în continuarea pârtiei Parc 2, accesul putând fi făcut atât din aceasta, cât și de pe strada Parcului. Cu o diferență de nivel de 180 de metri, pârtia inaugurată în 2011 are un grad de dificultate mediu și beneficiază de iluminat nocturn și instalație de producere a zăpezii artificiale, dar și de instalație de transport pe cablu (teleschi bipost). La baza acestei pârtii s-a adăugat patinoarul – suprafața fiind de 800 mp, construit relativ recent printr-un program specific de dezvoltare a turismului balnear – și parcarea cu o suprafață aproape la fel de mare cu 30 de locuri. Terenul aferent pârtiei – cu tot cu infrastructura conexă – este mult mai mare și se apropie de circa 10,5 hectare

Este de menționat că, de fapt, municipalitatea dorneană nu a concesionat bunurile ca atare, ci așa cum ne-am referit mai sus, a înființat în prealabil un serviciu destinat cu precădere iubitorilor sporturilor de iarnă – intitulat „Domeniul public al sporturilor de iarnă – Vatra Dornei” și în acest fel a putut iniția procedura de concesionare pe baza Legii 100/2016. Teoretic, conform studiului de oportunitate, era vorba de posibilitatea creării unui număr de 160 de locuri de muncă prin procedura de delegare a gestiunii, Municipiul Vatra Dornei a urmărit să concesioneze pentru o perioadă de 60 de luni (5 ani), gestiunea „serviciului de administrare a domeniului public al sporturilor de iarnă – Vatra Dornei”, precum și exploatarea bunurilor accesorii serviciului, cuprinse în așa numita infrastructura edilitar-urbană specifică aferentă serviciului respectiv. În caz contrar, procedura de concesionare a unor bunuri – nu a unui serviciu care administrează anumite bunuri – s-ar fi derulat conform Codului Administrativ.

Infrastructura edilitar-urbană specifică aferentă serviciului respectiv se constituie din următoarele bunuri considerate a fi „accesorii serviciului”: pârtie de schi Veverița (de categorie medie); instalație de transport cu cablu de tip teleschi – LEITNER; sistem de înzăpezit artificial – cămine, conducte, hidranți, sistem de pompare, pompe, echipamente, automatizări; bazin acumulare si captare; tunuri de zăpadă T40; mașina de bătut zăpada; clădire administrativă cu funcțiuni tehnologice, inclusiv dotări, inclusiv garaj mașină bătătorit zăpadă, stație de pompe; clădiri stație inferioară și stație superioară; sistem complex porți de acces și eliberare tichete/cartele/carduri; instalație de iluminat pârtie, instalații de alimentare cu energie electrică; echipament de protecție, siguranță și orientare; parcare auto; patinoar artificial în Parcul Municipal cu instalații de producere a gheții, instalație de iluminat, instalatii electrice, clădire administrativă cu bileterie complet echipată și spații echipare-dezechipare.

Transportul pe cablu se efectuează cu instalația Teleschi de la domeniul public al sporturilor de iarnă – Vatra Dornei. Serviciile de administrare și exploatare a instalațiilor de transport de persoane pe cablu se efectuează numai de către operatori care dețin personal autorizat – mecanici troliști, șef de instalație, responsabil cu supravegherea și verificarea tehnică a instalațiilor. Prin urmare, titularului sau titularilor contractelor de delegare a gestiunii le este interzis să încheie cu terți contracte de subdelegare a activităților de atribuire a gestiunii serviciilor de transport. Cesionarea (ulterioară) a contractelor de atribuire a gestiunii de către titularul acestora unei alte societăți nu este admisă.

Sunt și anumite particularități pe partea de transport pe cablu în sensul că personalul de deservire a instalațiilor de transport pe cablu trebuie să fie autorizat iar manevrarea instalațiilor de transport pe cablu, respectiv manevrarea grupurilor de antrenare și comandă se va face numai de mecanici troliști autorizați, ceea ce înseamnă că orice concesionar va trebui să demonstreze că are personal specializat sau că are angajamente ferme cu personal care să îndeplinească aceste condiții legale.

O condiție impusă la licitație era ca în structura de personal a concesionarului trebuie să se regăsească și electricieni autorizați ANRE, care sa asigure punerea sub tensiune a instalațiilor de transport pe cablu si alte manevre obli­­-gatorii. Efectuarea transportului pe cablu trebuie să asigure: creșterea nivelului de calitate și de confort al utilizatorilor serviciilor de exploatare a instalațiilor de transport pe cablu și a activităților conexe; accesul la transportul pe cablu și protecția categoriilor sociale defavorizate; informare utilizatori; executare transport pe cablu în condiții de regularitate, siguranță și confort; corelarea capacității de transport a mijloacelor specifice cu fluxurile utilizatorii ai serviciilor existente; continuitatea exploatării instalațiilor de transport pe cablu.

Valoarea totală estimată pentru concesionarea serviciului de administrare a domeniului public al sporturilor de iarnă – Vatra Dornei, precum și exploatarea bunurilor accesorii serviciului, cuprinse în infrastructura edilitar-urbană specifică a fost estimată de Municipiul Vatra Dornei și, ca atare, scoasă la licitație la suma de 17.509.731 lei, fără TVA. Interesant este că valoarea de inventar a bunurilor mobile și imobile cuprinse în infrastructura edilitar – urbană aferentă serviciului scos la licitația prin concesionare este la o valoare mai mare cu peste un milion de lei decât cea trecută în fișa de date. Cel puțin așa rezultă din studiul de oportunitate conform căruia valoarea este de 18.746.342,91 lei.

După ce mai multă vreme pe plan local s-a tot discutat despre o posibilă concesionare a pârtiei Veverița către un operator din Câmpulung Moldovenesc, iată că în urma licitației unde au fost analizate foarte repede ofertele depuse tocmai firme din acea zonă au fost cele care au pierdut.

Cu toate acestea, contestația depusă la CNSC pe 30 decembrie 2021 și înregistrată pe data de 3 ianuarie arată că sunt anumite aspecte față de care Municipiul Vatra Dornei are de făcut clarificări – probabil că deja le-a făcut în cuprinsul unui răspuns transmis în data de 5 ianuarie – cu privire la codurile CAEN ale operatorilor din asocierea a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare și corespondența acestora cu codurile CPV.

Cert este că până la soluționarea contestației – cel mai probabil spre mijlocul lunii ianuarie, poate chiar a doua jumătate – nu se va putea încheia niciun contract de delegare a gestiunii serviciului. Apoi, rămâne de văzut în ce măsură o continuare a litigiului la Curtea de Apel Suceava ar putea pune piedici administrației dornene. În orice caz, în loc să intre în iarnă cu un serviciu concesionat deja unui operator privat, Primăria Vatra Dornei se trezește că la jumătatea iernii abia dacă are posibilitatea soluționării acestui aspect.

Precizăm despre criteriul de atribuire al licitației de concesionare că este vorba de „cel mai bun raport calitate – preț” din care 70% îl reprezintă prețul ofertei constând în redevența la care ofertantul se angajează să o achite anual iar 30% reprezintă cota parte din încasările lunare fără TVA, obținute din exploatarea infrastructurii edilitar urbane aferente serviciului. În ceea ce privește redevența, minimul anual garantat este de 25.000 euro (echivalent în lei la cursul BNR) și reprezintă plata făcută de concesionar, către concedent, în schimbul dreptului de a exploata serviciul de administrare a domeniului public al sporturilor de iarnă – Vatra Dornei, împreună cu infrastructura edilitar urbană aferentă acestuia. Valoarea redevenței anuale va fi exprimată în euro, dar plătită în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății. (D.P.)

Vezi si

Aeroportul Sucevei s-a menținut pe locul 5 în primul trimestru al anului cu privire la numărul de pasageri

Finalul trimestrului 1 al acestui an a găsit aeroportul „Ştefan cel Mare” pe un loc …