Friday , April 19 2024

Concert de colinde online, în scop caritabil, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților pentru ajutorarea unor familii defavorizate

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în parteneriat cu Fundația Umanitară ”Sfinții Ierarhi Leontie și Onufrie”, organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, un spectacol de colinde, în cadrul proiectului caritabil ”Un Crăciun pentru fiecare”.

Concertul va avea loc în sala auditorium ”Joseph Schmidt” a Universității ”Ştefan cel Mare” din Suceava, duminică, 6 decembrie a.c. ”Având în vedere măsurile de protecție împotriva răspândirii virusului Covid-19 care sunt în vigoare, acesta va fi transmis publicului în direct, prin intermediul site-ului arhiepiscopiei (Arhiepiscopiasucevei.ro). Printre cei care ne vor colinda se numără Steliana Sima, Ion Paladi, Constantin Bahrin, Angelica Flutur, Alexandru Brădățan, Fetele din Botoșani, Mariana Maloș, Alexandru Dan”, precizează organizatorii.

Evenimentul are drept scop strângerea de fonduri, pentru a veni în ajutorul unor grupuri vulnerabile. Organizatorii doresc să ofere daruri pentru 1.000 de copii proveniți din familii defavorizate, aflați în situația de risc de abandon școlar, alimente și lemne de foc pentru familiile acestora și daruri pentru 1.000 de bătrâni din mediul rural, cu venituri mici, abandonați de copii și nepoți. (O. N.)

Vezi si

Flutur și-a înregistrat candidatura la președinția CJ Suceava. ”Candidez pentru continuarea marilor proiecte”

Președintele organizației județene Suceava a Partidului Naţional Liberal, Gheorghe Flutur, este primul care și-a înregistrat …