Tuesday , April 23 2024

Comunicat de presă: Precizări transmise de ROMSILVA în urma unor noi acuzații aduse unui angajat al Ocolului Silvic Marginea, din cadrul Direcției Silvice Suceava

“În urma apariției unor articole de presă și postări pe rețelele de socializare referitoare la presupuse imobile, utilaje și autovehicule deținute de domnul Mircea Caunei, angajat al Ocolului Silvic Marginea din cadrul Direcției Silvice Suceava, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva face următoarele precizări:

În urma verificărilor efectuate de Direcția Silvică Suceava a rezultat că cele cinci imobile prezentate pe rețelele de socializare și preluate în articole de către mai multe publicații, aceste imobile aparțin unor persoane fizice din București, Rădăuți și comunele Marginea și Sucevița, și nu sunt proprietatea domnului Mircea Caunei, angajat al Ocolului Silvic Marginea din cadrul Direcției Silvice Suceava.

Din cele trei tractoare articulate forestiere (TAF) prezentate în imagini, unul aparține Formației de exploatare din cadrul Ocolului Silvic Marginea și alte două sunt în proprietatea unei societăți comerciale care efectuează lucrări legale și autorizate de exploatare a masei lemnoase. Acestea nu se află în proprietatea domnului Mircea Caunei.

Autoturismul de teren de culoare neagră prezentat în imagini aparține unei societăți comerciale din comunea Marginea, județul Suceava, și nu se află în proprietatea domnului Mircea Caunei.

De asemenea, camionul cu numărul de înmatriculare SV-67-SFI aparține unei persoane fizice din comuna Marginea, județul Suceava, și nici acesta nu se află în proprietatea domnului Mircea Caunei.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva condamnă campania de denigrare a domnului Mircea Caunei de către persoane sancționate anterior de către acesta în exercitarea atribuțiilor de serviciu, conform prevederilor legale.

Ne exprimăm regretul că presa preia postările denigratoare la adresa unui angajat al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva fără o verificare a acestor acuzații grave, cauzând prejudicii de imagine persoanei acuzate și instituției.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva este o instituție transparentă și oferă jurnaliștilor și publicului toate informațiile de interes public referitoare la administrarea pădurilor proprietatea publică a statului și activitatea instituției”, se arată într-un comunicat de presă transmis ieri de Biroul de Presă al Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA.

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

One comment

  1. Pana acum,de aceste aspecte se ocupa politia si Justitia. Se vede de la o posta ca in spatele acelui padurar,este in directoras de la Directia Silvica Suceava. Aceste informatii,sa le dea cei in drept,nu cei de la Directia Silvica. Hai ca teai dat de gol domnule director !!!