Thursday , April 25 2024

Comuna Ilișești a fost amendată cu 15.000 de lei de Garda de Mediu din cauza deșeurilor aruncate de săteni pe islazul comunal

Vineri, 16 aprilie, Garda de Mediu Suceava a efectuat verificări specifice pe teritoriul administrativ al comunei Ilișești, ocazie cu care s-a constatat depozitarea neconformă a unui volum semnificativ de deșeuri, de toate felurile (deșeuri menajere și reciclabile în amestec, deșeuri din construcții, precum și resturi vegetale), pe o suprafață de cca. 3.000 mp, de pe islazul comunal din zona numită “Ratoș”.

”Conform declarației reprezentanților legali ai administrației publice locale, zona în cauza este predispusă abandonării/depozitării necontrolate de deșeuri, atât de către populația comunei Ilișești, cât și a celor din localitățile limitrofe, zona făcând însă obiectul salubrizării periodice de către Primărie, care a aplicat și sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse abandonând deșeuri (prin intermediul camerei de supraveghere montată în zona amplasamentului respectiv)”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava.

În consecință, Autoritatea administrației publice locale Comuna Ilișești a fost sancționată contravențional cu o amendă în cuantum de 15.000 de lei, în baza legislației specifice privind regimul deșeurilor, totodată fiind impusă măsura salubrizării amplasamentului afectat de depozitări neconforme de deșeuri, concomitent cu valorificarea și eliminarea conformă a acestora, în termen de maximum 14 zile. (O. N.)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …