Friday , April 19 2024

Comuna Dărmănești are în derulare mai multe proiecte pe fonduri europene

Cel mai important, în valoare de 7 milioane de euro, vizează crearea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale

Primarul Dan Chidoveț

Dărmăneștiul rămâne una dintre cele mai active comune sucevene când vine vorba de investiții și proiecte.

Unul dintre cele mai ambițioase și care a fost declarat recent eligibil de către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene prevede crearea unei rețele inteligente de distribuție a gazelor naturale, ce se va intinde pe o distanță totală de aproximativ 70 de kilometri.

Proiectul, în valoare totală de 7 milioane de euro, va deservi 2.200 de gospodări din toate cele șase localități componente ale comunei: Dărmănești, Măriței, Dănilă, Călinești – Vasilache, Călinești-Enache și Mărițeia Mică.

Aici avem avantajul că magistrala de gaze Suceava – Rădăuți traversează comuna Dărmănești, iar la viitoarea rețea se va putea branșa orice persoană fizică sau juridică, pe bază de cerere, accesul fiind asigurat în mod nediscriminatoriu”, a precizat primarul Dan Chidoveț.

Totodată, administrația comunei Dărmănești a depus recent, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, un proiect în valoare de 9.800.000 de lei, în baza căruia vor fi finanțate construcția și amenajare mai multor drumuri.

Tot la capitolul infrastructură, în această toamnă au fost asfaltate două transoane de drumuri în lungime totală de 5 kilometri, în zona “Gării” și în zona “Sub deal”, urmând ca în cel mai scurt timp să fie finalizată și porțiunea dintre Căminul Cultural din Călinești-Enache și Cantonul Silvic din aceiași localitate. Totodată, a fost inaugurat un nou pod ce transversează râul Hatnuța în zona Dărmănești.

De asemenea, se lucrează intens la aducțiunea de apă potabilă și la extinderea rețelei de canalizare, în baza unui proiect în va­-loare de 1,35 miloane de euro, obținut prin AFIR. Astfel, în doar trei luni de zile, lucrările au fost finalizate în proporție de 40%, a arătat primarul Dan Chidoveț.

Pe latura cultural-educativă, Căminul Cultural din Dărmănești are parte de ultimile finisări, iar la Grădinița din Măriței se efectuează lucrări de drenaj, clădirea întâmpinând probleme neprevăzute cu pânza freatică.

De asemenea, recent au fost inaugurate două terenuri de minifotbal cu gazon sintetic la Şco­llie 1 și 2 din Dărmănești, un al treilea fiind în faza de amenajare la Şcoala din Călinești-Vasilache.

Tot la acest capitol, primarul Dan Chidoveț a adăugat că a fost emis certificatul de urbanism pentru construcția unui săli de sport cu peste 100 de locuri în satul Măriței, în maximum trei luni urmând să fie semnat și contractul de execuție.

Alte două proiecte sunt în faza de licitație. Unul vizează amenajarea unui tronson de 5 kilometri de alei pietonale de la poarta de intrare în comuna Dărmănești, iar altul prevede amenajarea unui drum bituminos în satul Măriței.

De modernizări nu a “scăpat” nici sistemul de iluminat public, care este dotat acum cu 500 de lămpi noi de tip LED, în baza unei finanțări de 500.000 de lei obținută prin Ministerul Mediului.

Dan Chidoveț, aflat la al patrulea mandat de primar al comunei Dărmănești, a precizat că mai are depuse alte 10-11 proiecte la Ministerul Dezvoltării și CNI. (D.C.)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …