Thursday , April 25 2024

Colegiul de Artă și-a ales Supereroii la Balul bobocilor

La finalul serii, Academia Eroilor și-a desemnat supereroii boboci: Alexandra Florea și Toma Ungureanu – Miss și Mister Boboc; Miriam Ulian și Alexandru Erhan – locul al II-lea; Ioana David și Robert Florea – locul al III-lea, iar Andra Boambă și Ilie Iurciuc – Miss și Mister Popularitate 

bal arte 1

Joi seară, Casa de Cultură a Sindicatelor a găzduit Balul bobocilor al Colegiului de Artă “Ciprian Porumbescu”. Spectacolul a fost organizat în spiritul Academiei Eroilor, așa cum și-au denumit elevii Colegiului de Artă balul din acest an.

Primii care au intrat în scenă au fost Joker și Harley Quinn, antagoniștii serii, cei care au plănuit de la bun început să le distrugă seara bobocilor. După aceștia au apărut eroii serii în fața publicului: Black Widow, Superman, Green Lantern, Batman, Cat Woman, Spiderman, IronMan, Wonderman, Deadpool și nu numai.

Fiind balul Colegiului de Artă, elevi de diverse vârste au intrat în scenă pentru a-și demonstra talentele, printre aceștia numărându-se și Alesia Pop, unul dintre cei mai mici artiști, care a încântat publicul cu interpretarea melodiei “Cine m-a făcut om mare”.bal arte 4

Bobocii au intrat în scenă în cadrul probei de zi, aceștia fiind prezentați ­pu­blicului atât prin prisma eroului pe care îl reprezintă, cât și a adevăratei identități și a pasiunilor care îi definesc.

Seara a împletiti momente de dans și muzică interpretate de elevi ai Colegiului, aceștia aducând în fața publicului momente de dans sportiv, break-dance, muzică aparținând unor genuri dintre cele mai diverse, beatbox, parkour și nu numai.

Momentele eroilor Academiei au fost contrabalansate de apariția ocazională în scenă a lui Joker și Harley Quinn, care plănuiesc să scape de eroi.

Orice supererou trebuie să demonstreze curaj, ­pu­tere, dar și talent, astfel că eroii au intrat rând pe rând în scenă dând dovadă de ­ta­lent muzical, actoricesc, dar și de măiestrie în dans și pictură.bal arte 3

Momentele dintre probele bobocilor au aparținut colegilor lor la fel de ­ta­lentați, care au întreținut atmosfera prin muzică aparținând diverselor stiluri artistice, dar și un moment de rezolvare a cubului Rubik legat la ochi, susținut de elevul Matei Galațanu.

Ultima probă la care au fost supuși bobocii a fost proba de seară, în cadrul căreia aceștia au defilat în cele mai elegante ținute, iar cum o ținută elegantă este incompletă fără un moment de dans, bobocii au demonstrat că știu să se miște pe ritmuri de vals înainte de a părăsi scena.

Seara a ajuns la final în compania elevilor clasei a VI-a Dariu Popovici și Anamaria Ciornei, a lui Walter Ghicolescu, dar și a invitaților speciali, trupa Selfie band.bal arte 2

La finalul serii, Academia și-a desemnat supereroii acestui an școlar, aceștia fiind reprezentați de Alexandra Florea și Toma Ungureanu – Miss și Mister Boboc CACP 2017; locul al II-lea a fost ocupat de Miriam Ulian și Alexandru Erhan; Ioana David și Robert Florea au fost desemnați ocupanți ai locului al III-lea, iar Andra Boambă și Ilie Iurciuc au primit titlurile de Miss și Mister Popularitate. (Alexandra IONICA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …