Saturday , April 20 2024

Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava și unitățile școlare din Todirești și Fundu Moldovei au intrat în scenariul roșu

”Au intrat în scenariul roșu de funcționare Colegiul de Artă Suceava, din cauza numărului mare de cazuri COVID în unitatea de învățământ, și unitățile de învățământ din Todirești și Fundu Moldovei, în urma creșterii gradului de infectare în rândul populației din localități”, a informat inspectorul școlar general Grigore Bocanci

Luni dimineață, elevii Colegiului de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava au fost informați de învățătoare și diriginți că unitatea de învățământ intră de marți, 13 octombrie, în scenariul roșu. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a informat că au fost depistate cazuri de COVID atât în rândul elevilor, cât și al cadrelor didactice, iar conducerea liceului a solicitat trecerea în scenariul roșu. ”Avem cinci elevi cu COVID la momentul actual la Colegiul de Artă, dintre care doi sunt de la Fundația FARA, plus cadre didactice pozitive. Conducerea colegiului a solicitat și i-a fost aprobată cererea de trecere în scenariul roșu de funcționare”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

În cursul după amiezii de luni a avut loc o ședință extraodinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) în cadrul căreia a fost aprobat scenariul roșu pentru toate unitățile de învățământ din Todirești și Fundu Moldovei. ”Au intrat în scenariul roșu de funcționare Colegiul de Artă Suceava, din cauza numărului mare de cazuri COVID în unitatea de învățământ, și unitățile de învățământ din Todirești și Fundu Moldovei, în urma creșterii gradului de infectare în rândul populației din localități”, a informat inspectorul școlar general Grigore Bocanci.

Amintim că, în urma reevaluării scenariilor de funcționare pentru unitățile de învățământ din județul Suceava, pentru această săptămână, CJSU a aprobat vineri, 9 octombrie, desfășurarea activității didactice exclusiv online, în scenariul roșu, pentru 16 unități școlare, fiind vorba despre grădinițe, școli gimnaziale, licee și un club școlar. Este vorba despre cele cinci unități de învățământ din orașul Siret, Şcoala Gimnazială Calafindești, cu structurile arondate, Şcoala Gimnazială ”Luca Arbure” Arbore, Şcoala Gimnazială Bălcăuți cu structurile arondate, Şcoala Gimnazială ”Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni, Şcoala Gimnazială Pojorâta, cu structurile arondate, Şcoala Gimnazială nr. 1 Suceava și Şcoala Gimnazială nr. 2 Vatra Dornei. La acestea se adaugă Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava, Şcoala Gimnazială și Grădinița cu Program Normal Todirești și Şcoala Gimnazială și Grădinița cu Program Normal Fundu Moldovei. (O. NUŢU)

secretarasite

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …