Tuesday , April 23 2024

Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă o avertizare Cod portocaliu de ploi torenţiale şi vijelii în 31 de judeţe, valabilă până duminică dimineaţa.

Conform prognozei ANM, în după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iunie) şi în prima parte a nopţii de sâmbătă spre duminică (13/14 iunie), în Moldova, Transilvania, Maramureş, nordul Crişanei local în Muntenia şi zonele de munte vor fi perioade cu averse torenţiale, grindină de dimensiuni medii şi mari, vijelii, intensificări puternice ale vântului (rafale de peste 70 – 80 km/h) şi frecvente descărcări electrice.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 de litri/mp şi pe arii restrânse 50 – 80 de litri/mp. Codul portocaliu este în vigoare în intervalul 13 iunie, ora 15:00 – 14 iunie, ora 2:00.



De asemenea, meteorologii au actualizat Codul galben de vreme rea emis cu o zi în urmă, prelungind atenţionarea până marţi dimineaţa.
Astfel, în perioada 13 iunie, ora 11:00 – 16 iunie, ora 10:00, în 15 judeţe din sudul estul şi vestul ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 litri/mp şi pe arii restrânse 40 – 60 litri/mp.
În cursul săptămânii viitoare gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în cea mai mare parte a ţării. (Agerpres)


Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …