Alte stiri
Ziare.com: Chichițele avocățești prin care încearcă să scape capii mafiei permiselor de la Suceava
acum 2 hours
Potrivit meteorologilor, în perioada 18 iulie, ora 15:00 – 19 iulie, ora 6:00, în zona Carpaţilor Orientali, nordul Moldovei, apoi şi în Banat şi local în Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi, pe alocuri, grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 – 45 litri/mp.
Judeţele avertizate total de meteorologi sunt: Suceava, Botoşani, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, iar parţial, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita, conform Agerpres.
Tags cod galben Obiectiv de Suceava ploi Suceava
Punctul de trecere a frontierei de la Vicov va fi deschis pe 20 iulie pentru …