Monday , May 6 2024

Cod galben de ploi torențiale și furtuni în zona de munte a județului Suceava, până vineri seară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis avertizări meteo Cod portocaliu și galben de ploi torențiale și vijelii. Alertele sunt în vigoare joi și vineri. Zona de munte a județului Suceava se află sub cod galben de ploi puternice până vineri seară, la ora 21.00.

Prima avertizare meteo Cod galben de ploi vizează vestul, centrul și nord-vestul țării, precum și în zonele de munte. Începând de joi ora 14.00 și până vineri ora 21.00 vor fi perioade cu averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp. Perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică și ploi abundente vor fi în zilele următoare în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în regiunile intracarpatice.

Codul portocaliu va viza, în intervalul joi ora 17.00 – vineri ora 12.00, Banatul, Crișana, vestul Transilvaniei și nordul Carpaților Orientali. Meteorologii anunță aici perioade cu averse torențiale, vijelii puternice, frecvente descărcări electrice și pe arii restrânse grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 40…60 l/mp și izolat 70 l/mp. Județele vizate sunt Maramureș, Bistrița-Năsăud, Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Timiș și Arad.

ANM anunță și un cod galben de vânt, în vigoare joi între orele 10.00 și 22.00. Vântul va avea intensificări susținute la munte, îndeosebi pe creste, unde rafalele vor depăși 80…100 km/h și temporar în sudul și estul Transilvaniei cu viteze în general de 55…65 km/h. Local și temporar, intensificări ale vântului se vor semnala și în regiunile sud-estice. (O.S.)

 

Vezi si

Un tânăr șofer băut a intrat în toiul nopții într-un gard, a fost rănit și a încercat să dea vina pe o amică

În noaptea de duminică spre luni, la  ora 00:52,  prin  112  a fost anunțată producerea …