Thursday , April 18 2024

Cod galben de ninsori, viscol și vant în judetul Suceava și în mare parte din țară

ANM a emis cod galben pentru perioada 04 februarie, ora 13:00 – 05 februarie, ora 08:00, ce vizează fenomene precum intensificări ale vântului și cantități de precipitații; ninsori viscolite, mai ales la altitudini de peste 1700 m.

În cursul zilei de marți, 4 februarie, va ploua pe arii extinse în vestul, nord-vestul și centrul țării, iar la munte vor fi precipitații mixte. În noaptea de marți spre miercuri (4/5 februarie), în regiunile intracarpatice ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar la munte și în nordul Moldovei vor predomina ninsorile. Cantitățile de precipitații vor depăși 20…25 l/mp și izolat 35…40 l/mp.

Vântul va avea intensificări în regiunile vestice și centrale, cu viteze în general de 55…65 km/h, dar mai ales în zonele montane, îndeosebi la altitudini mari, unde vor fi rafale de peste 90…100 km/h și va fi viscol.

Intensificări temporare ale vântului vor mai fi și în restul teritoriului, dar în special în sudul Olteniei, unde rafalele vor depăși 50…55 km/h. Izolat vor fi condiții de polei sau ghețuș.

De asemenea, ANM a emis cod portocaliu pentru cantități însemnate de precipitații în perioada 04 februarie, ora 15:00 – 04 februarie, ora 23:00. Aceste fenomene vor fi prezente în zona de munte a județelor Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Timiș, Hunedoara, Maramureș, Bistrița-Năsăud și Caraș Severin vor fi precipitații abundente și se vor acumula local 40…50 l/mp.

Un alt cod galben a fost emis pentru perioada 05 februarie, ora 08:00 – 06 februarie, ora 10:00. Acesta vizează intensificări ale vântului; ninsori viscolite în zonele montane, Moldova și local în Muntenia și Dobrogea.

În acest interval, în regiunile estice vor fi precipitații, la început ninsori în zona de munte și în nordul Moldovei și mai ales ploi și lapoviță în rest, iar spre seară și noaptea vor predomina ninsorile.
La munte, în nordul și centrul Moldovei, iar din orele serii și în sudul Moldovei, Dobrogea și în cea mai mare parte a Munteniei va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susținute, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. Rafalele vor depăși 60…70 km/h, iar în zona montană 90…100 km/h.

În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens și în regiunile vestice și centrale, iar rafalele vor depăși 55…60 km/h. (O.S.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …