Saturday , April 20 2024

COD GALBEN de ninsori in judetul Suceava

zapada

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis luni o avertizare cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului.
Între orele 9.00 şi 15.00 în judeţele Suceava, Botoșani, Neamț şi Iași se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare. Ninsorile vor fi în general slabe, dar asociate cu intensificări ale vântului de până la 40…50 km/h, spulberând trecător ninsoarea. Local, se va semnala polei.
Infotrafic informează că în jurul orei 8.50, în județul Iași, circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat pe DN28, între localitățile Pașcani și Moțca, din cauza zăpezii şi a poleiului. În prezent, pe carosabilul acestui tronson de drum național este depus un strat de zăpadă cu grosimea de aproximativ un centimetru, pe alocuri existând și polei.
Pentru deplasarea pe suprafeţe carosabile acoperite cu polei, gheaţă sau zăpadă, legislaţia rutieră prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Conducătorilor auto care nu au autovehiculele echipate cu anvelope de iarnă nu li se recomandă să pornească la drum. În cazul în care şoferii au fost surprinşi în timpul călătoriei de ninsoare, aceştia sunt sfătuiţi să oprească autovehiculele în locuri special amenajate, până când utilajele de deszăpezire şi de împrăştiere a materialului antiderapant vor interveni eficient.

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …