Thursday , April 25 2024

Cod galben de ceață. Circulație rutieră în condiții de vizibilitate redusă

Este cod galben de ceață în mai multe județe din țară, marți dimineața, iar vizibilitatea este scăzută pe alocuri sub 50 de metri, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Potrivit ANM, este cod galben de ceață în județele Botoșani, Suceava, Iași, Vaslui, Alba, Covasna, Brașov, Harghita, Sibiu.

În aceste județe este ceață care determină scăderea vizibilității sub 200 metri și izolat sub 50 metri. Codul galben este valabil până la ora 10.00.

De asemenea, în județul Cluj este în vigoare, marți dimineața, un cod galben de ceață până la ora 11.00.

Potrivit Centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române, la această oră, este semnalată ceață pe mai multe artere rutiere din județele Brașov, Harghita, Sibiu, Suceava, Caraș-Severin, Arad, Bihor, Timiș și Hunedoara, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, izolat chiar sub 50 de metri.

Pe timp de ceaţă, polițiștii le recomandă șoferilor să reducă viteza, să mărească distanţa în mers faţă de vehiculele din față şi să folosească corespunzător luminile. Polițiștii le atrag atenția și pietonilor, bicicliştilor şi căruţaşilor care trebuie să fie conştienţi de faptul că pe timp de ceaţă sunt mai greu vizibili în trafic.

Pe timp de ceaţă, în afară de reducerea vitezei, mărirea distanţei în mers şi folosirea corespunzătoare a luminilor, în ceea ce priveşte autostrăzile trebuie respectate şi alte reguli specifice: nu opriţi pe benzile de circulaţie şi pe banda de urgenţă, în cazul unei pene sau defecţiuni tehnice, porniţi luminile de avarie, echipaţi-vă cu vesta reflectorizantă, scoateţi pasagerii din autovehicul în afara părţii carosabile şi amplasaţi triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari. (Mediafax)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …