Friday , April 19 2024

CL Suceava a aprobat proiectul primarului privind roata panoramică „de observație” pe platoul Cetății de Scaun

Una dintre reacțiile cele mai interesante le-a avut chiar colegul de partid al primarului, consilierul Adrian Arămescu, însă a fost vizibilă supărarea sa mai cu seamă referitoare la unele „dedesubturi” legate de frământările politice inerente din orice partid, cu câteva luni mai devreme de alegeri 

Consiliului Local Suceava a adoptat, ieri, proiectul inițiat de primarul Ion Lungu și viceprimarul Marian Andronache, cu privire la achizițio­narea și punerea în funcțiune a unei roți panoramice în apropiere de Cetatea de Scaun. Potrivit autorilor propunerii proiectului de hotărâre, alături de alte obiective, roata panoramică se va alătura ofertei de festivaluri și târguri locale, dezvoltării de centre de tradiții locale, punctelor de atracției turistică și de belvedere, amenajării de parcuri, terenuri de sport, ștranduri, plaje și piste pentru biciclete. „Fiind un oraș cu rezonanță istorică și culturală, se impune identificarea de oportunități care să conducă la atragerea de turiști și angrenarea locuitorilor în activități recreative” se arată în expunerea de motive la proiectul de hotărâre semnat de primarul Ion Lungu.

Dacă glumele, înțepăturile sau alt gen de reacții din partea opoziției erau predictibile și nu mai impresionau pe nimeni, o pată de culoare a fost chiar reacția unui consilier liberal. Este vorba de una unul dintre colegii de partid ai primarului, consilierul Adrian Arămescu, pe care edilul conta de multe ori, care s-a manifestat destul de supărat cu privire la așa numite strategii invocate de edil și s-a contrat în modul cel mai clar posibil cu viceprimarul liberal Lucian Harșovschi. Este însă de precizat că pe câte a fost vizibilă supărarea sa vizavi de un proiect sau altul – cel cu roata panoramică este, cel mai probabil, un pretext de a-și face auzită vocea și nemulțumirea – la fel de vizibil a fost și cel referitor la unele „dedesubturi” legate de frământările politice inerente din orice partid, cu câteva luni mai devreme de alegeri.

La final, Ion Lungu a zâmbit încercând să tragă o concluzie împăciuitoare. Este însă de mențio­nat că proiectul a fost promovat în CL Suceava iar valoarea totală a investiției din parcarea Primăriei de lângă Cetatea de Scaun este 4,47 de milioane de lei, materializarea sa fiind estimată a putea fi realizată în 8 luni – de la sem­narea contractului, întrucât va urma o licitație în acest sens. Roata panoramică este una „model-parc” cu diametru de 36 de metri, cu 26 de gondole a câte 6 locuri fiecare, inclusiv una rezervată persoanelor cu dizabilități, iar alta VIP.

Ion Lungu susține că atât proiectul roții panoramice, cât și cel al fântânii arteziene muzicale din centrul orașului, dar și unul ceva mai de perspectivă și anume funicularul fac parte dintr-o strategie de promovare a turismului în Suceava. Din punctul de vedere al edilului, astfel de obiective atrag turiștii și, în timpul discuțiilor ușor contradictorii a ținut să remarce, nu fără o oarecare tristă ironie, că abordarea celor care-i critică demersurile poate fi concentrată în ideea că „un astfel de proiect era bun oriunde, numai în Suceava nu”. (D.P.)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …

No comments

  1. O ocazie unica pentru turisti ca sa vada de la inaltime satul Suceava!