Saturday , April 20 2024

CJ Suceava pregătește o cursă de avion Suceava – Germania, cu escală

Varianta luată în calcul este Suceava – Memmingen, cu escală la Timișoara sau Cluj-Napocaaeroport suceava slide 2

Gheorghe Flutur a precizat ieri într-o ședință a Consiliului Județean Suceava că va discuta cu autoritățile din Germania pentru a introduce o cursă de avion Su­cea­va – Germania. Președintele CJ a expli­­cat că în prezent se face un studiu de piață în acest sens. Flutur a mai arătat că la începutul acestei luni a purtat mai mul­te discuții cu președintele regiunii Schwa­ben, Jurgen Reichert, pentru ca de pe Aeroportul Suceava să fie operate curse spre Germania.

„Vom face în curând câțiva pași într-un concept de dezvoltare pe termen lung, care să atragă atât turiști, cât și oameni de afaceri, dar și Universitatea, Spitalul, ca pe aceste rute să poată să zboare oameni interesați”, a declarat Flutur.

Acesta a explicat că este luată în calcul o cursă Suceava – Memmingen, cu escală la Timișoara sau Cluj-Napoca.

„Ne gândim la discuții pentru zboruri pe ruta Suceava – Timișoara – Memmingen, cu escală la Timișoara, dus – întors, ca să avem și curse spre Timișoara sau spre Cluj. E vorba de acel tip de zbor în W, cu escală atât la plecare, cât și la venire”, a mai spus președintele CJ Suceava.

Flutur a mai arătat că a avut mai multe discuții cu partenerii din Germania pentru a dezvolta granița de est a Uniunii Europene. (D.Z.)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

5 comments

  1. bravo Flutur!!! numai asa putem iesi din intuneric…daca nu pe calea autostrazilor…macar pe calea aerului

  2. Ar trebuii sa se incerce curse spre Düsseldorf s-au Köln unde traisesc foarte multi romani.

  3. Luati in consideratie Suceava-Germania cu escala la VIENA!

  4. Dati-va demisia

    Buna idee sa cautati curse aeriene!
    Austriecii nu ar tolera sa fie neglijati. In Bucovina se vor simti ca acasa, ca deh, au plecat nu de mult. Mare jale la 1918 cind au pierdut cireasa de pe tort a Imperiului, Bucovina.
    Dar pe bune, ca si Bucovina a urcat pe scara civilizatiei…

  5. Aceste curse nu se fac la cererea CJ Suceava,hotararea se ia de catre companiile aviatice in functie de posibilele cereri ale clientilor,in rest basme deadormit copii.