Thursday , April 18 2024

CJ şi Prefectura îndeamnă sucevenii să îşi asigure locuinţele

 prefectura

„Este îmbucurător faptul că nu am avut, în ultima perioadă, locuinţe afectate de calamităţi, cu câteva excepţii de curţi inundate, însă în ce priveşte episodul de la Liteni, din această primăvară (la interval de câteva zile au fost inundate aceleaşi case, de două ori – n.red.) era doar o singură locuinţă asigurată care a şi primit despăgubiri”, a declarat Florin Sinescu

 
Administraţia judeţeană suceveană a făcut un apel la suceveni să îşi încheie asigurări obligatorii pentru locuinţe, arătând că deşi este „un aspect mai neplăcut”, aceste asigurări au un rol important. Asta pentru că, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, ajutoare foarte multe de la bugetul de stat pentru persoanele ale căror locuinţe au fost afectate de calamităţi nu se mai pot da aşa cum era în anii trecuţi.. „Ne interesează foarte mult care a fost finalitatea asigurărilor care s-a încheiat cu persoanele care au avut casele afectate şi firmele de asigurări. Vom cere situaţia de fapt pentru că ştim foarte bine că, la nivel naţional, există acel tip de asigurare minimală pentru imobil, pentru gospodărie”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor. El a adăugat că, din păcate, acest tip de asigurare este de circa 2% la nivel de judeţ şi a mai spus că, din păcate, statul nu pooate asigura despăgubiri în acest context legislativ. „Ii vom îndemna pe toţi locuitorii din Suceava să facă această asigurare şi vrem să demonstrăm că îşi produce efectele”, a declarat Cătălin Nechifor.
In legătură cu acest aspect, Florin Sinescu a declarat că sunt în jur de şapte mii de locuinţe asigurate din cele peste 260 de mii de locuinţe câte sunt înregistrate la nivel de judeţ, asta înseamnă că doar 2,6% din locuinţe sunt asigurate. „Este îmbucurător faptul că nu am avut, în ultima perioadă, locuinţe afectate de calamităţi, cu câteva excepţii de curţi inundate, însă în ce priveşte episodul de la Liteni, din această primăvară (la interval de câteva zile au fost inundate aceleaşi case, de două ori – n.red.) era doar o singură locuinţă asigurată care a şi primit despăgubiri”, a declarat Florin Sinescu. Grindina căzută săptămâna trecută în judeţul Suceava a afectat 3.168,34 hectare de culturi agricole din zece localităţi. Potrivit celor spuse, ieri, de prefectul Florin Sinescu a declarat că valoarea pagubelor este de aproximativ opt milioane de lei. „Culturile nu au fost compromise în totalitate. Foarte puţin apar zonele unde terenul este 100% pagubă. In general, vorbim de cultura de porumb care a fost cea mai afectată de grindină. Acolo unde va fi cazul, agricultorii vor realiza însămânţarea. Nu au fost probleme cum a fost în vara anului trecut când au fost afectate peste 12 mii de hectare afectate”, a declarat Florin Sinescu. El a mai spus că în urma ploilor torenţiale înregistrate săptămâna trecută au avut de suferit mai multe obiective de infrastructură din 19 localităţi sucevene. Prefectul a menţionat că, în total, au fost afectaţi 16 kilometri de la cinci drumuri drumuri judeţene, cinci poduri şi podeţe de pe aceste drumuri judeţene, dar şi 107 kilometri de pe 74 de drumuri comunale şi încă 20 de kilometri de uliţe, precum şi câteva poduri şi 33 de podeţe de pe drumurile comunale. Un aspect pozitiv a fost acela că, totuşi, nu au fost distruse drumurile comunale. (D.P.)

Vezi si

S-a reluat furnizarea căldurii în municipiul Suceava

Din seara de 16 aprilie a fost reluată furnizarea căldurii în sistemul centralizat de termoficare …