Saturday , April 20 2024

Cine merge cu trenul la Putna vizitează gratis Muzeul Mănăstirii

Anunțul este postat pe pagina de Facebook a Mănăstirii Putna, care se implică din nou în promovarea turismului în zonă, încurajând pelerinii să folosească trenul pentru a ajunge la mănăstire

Prezentând un bilet de călătorie cu trenul la Putna, veți putea vizita gratuit Muzeul Mănăstirii. Un anunț în acest sens a fost postat ieri pe pagina de Facebook a Mănăstirii Putna. În susținerea afirmațiilor cu privire la gratuitatea vizitării muzeului pentru cei ca­re vin cu trenul este prezentată o foto­grafie recentă cu elevi de la Şcoala Gimna­zi­ală «Iulian Vesper» din comuna Horodnic de Sus în vizită la Mănăstirea Putna.

Gestul – altminteri pe cât de remarcabil, pe atât de inedit – nu ar trebui să mire pe nimeni întrucât nu este prima dată când conducerea din „Ierusalimul neamului ro­mâ­nesc” se implică activ în promovarea turistică, inclusiv în demersurile de reactivare a liniei ferate de la Dornești la Putna. Reamintim, în acest sens, prezența activă a starețului Melchisedec Velnic, care a și participat la inaugurarea, anul trecut, a primei curse feroviare din Gara Burdujeni până la Putna, eveniment pentru care s-au făcut eforturi conjugate remarcabile din partea Bisericii, societății civile, CFR-ului și primăriilor ca să aibă loc în Anul Centenar.

În ceea ce privește „oferta” Muzeului Mănăstirii Putna, aici se pot vedea spada și coroana reconstituite ale Sfântului Ştefan cel Mare și alte numeroase obiecte originale din vremea voievodului: broderii, obiecte de argint, manuscrise.

Precizăm că în perioada 17 aprilie – 29 iulie, Mănăstirea Putna participă la expoziția „Broderii de tradiție bizantină din România. În jurul stindardului lui Ştefan cel Mare”, organizată de Muzeul Luvru din Paris. Din tezaurul Mănăstirii Putna vor fi prezentate douăsprezece broderii medievale, lucrate cu fir de argint, argint aurit și mătase, majoritatea dăruite de Sfântul Ştefan cel Mare Mănăstirii Putna prin mâinile iscusite ale monahilor acestei ctitorii voievodale. Printre aceste broderii se află Acoperământul de mormânt al Mariei Asanina Paleologhina (Maria de Mangop), Dvera Înălțării Domnului și Epitaful dăruit de vistiernicul Gavriil Trotușan. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …