Tuesday , March 19 2024

Cinci pacienți COVID în stare gravă așteaptă în UPU un pat de ATI, la Spitalul Județean

Toți cinci sunt ventilați non-invaziv. Cele 26 de flacoane de anticorpi monoclonali au ajuns la spitalul sucevean. ”Este de preferat să ne vaccinăm, să nu ajungem să ne batem pe cele 26 de doze de anticorpi monoclonali, este o cantitate infimă”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava

Conducerea Direcției de Sănătate Publică a anunțat că cele 26 de flacoane de anticorpi monoclonali pentru tratarea pacienților Covid în stare gravă au ajuns la Spitalul Județean Suceava, dar consideră că sunt mult prea puține, în comparație cu numărul cazurilor grave cu care se confruntă medicii suceveni. ”Este de preferat să ne vaccinăm, să nu ajungem să ne batem pe cele 26 de doze de anticorpi monoclonali, este o cantitate infimă”, a declarat Gabriela Băncilă, purtătoare de cuvânt în cadrul DSP Suceava. Reamintim că unitățile spitalicești din Fălticeni, Rădăuți, Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc au primit âte șase astfel de flacoane.

Joi după-amiază, în Unitatea de Primire Urgențe a spitalului sucevean erau cinci pacienți în stare gravă care așteptau să se elibereze un pat în secția de Terapie Intensivă, pat care de cele mai multe ori se eliberează, din nefericire, în urma unui deces. După cum a explicat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul spitalului sucevean, toți sunt ventilați non-invaziv. (Cristina RUȘTI)

Vezi si

Lemn fără acte în valoare de aproape 80.000 de lei, confiscat de Garda Forestieră de la doi gateriști din Brodina

În perioada 11 – 15 martie 2024, Garda Forestieră Suceava a fost efectuat un control …