Sunday , October 2 2022

Cinci elevi și două cadre didactice, cazurile de COVID depistate joi in scoli din Suceava, Falticeni si o gradinita din Vatra Dornei

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava a anunțat joi depistarea a șapte
noi cazuri de COVID în sistemul de învățământ. Este vorba despre cinci
elevi și două cadre didactice, însă aceste cazuri nu au dus la modificarea
scenariului în care funcționează unitățile de învățământ.

”Au fost depistate pozitiv 3 eleve de la Colegiul Agricol Fălticeni, din două
clase diferite. S-a luat măsura trecerii cursurilor în online pentru 14 zile
pentru cele două clase. A mai primit rezultat pozitiv un elev de la Școala
“Al. I. Cuza” Fălticeni, școală care este deja în scenariul roșu. În Suceava
avem un elev de la Școala Generală nr. 3, care era izolat la domiciliu pentru
că are un părinte pozitiv, și un profesor de sport de la Școala Generală nr. 4
care a fost confirmat cu COVID, iar un alt caz este înregistrat la o
educatoare de la Grădinița “Bambi” din Vatra Dornei”, a precizat purtătorul
de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă.

Până acum, au fost depistați cu COVID 83 de cadre didactice, 53 de elevi,
15 angajați din categoria personal nedidactic și 12 studenți. (O. N.)

Vezi si

USV va marca deschiderea anului universitar 2022-2023 cu un concert susținut de DJ Grim Ex

Luni, 3 octombrie 2022, de la ora 19:00, pe esplanada din fața corpului A al …