Thursday , March 28 2024

Cinci ani de închisoare pentru executorul Tugui, şase ani pentru directorul Duduman, în dosarul distrugerii MES

mwa [800x600]

Fostul executor Cezar Tugui, Dumitru Duduman, fiul acestuia, Andrei Duduman, Liliana Vasilisa Daneliuc şi Liviu Selaru au fost condamnaţi în total, ieri, de Curtea de Apel Suceava, la 84 de ani de închisoare. Pedepsele vizează evaziune fiscală, abuz în serviciu, bancrută frauduloasă, spălare de bani, constituire de grup infracţional organizat. Vânzând de sub sechestru bunurile defunctului MES către firmele familiei Duduman, aceştia au încercat să se eschiveze de la plata către bugetul statului a nu mai puţin de 7,74 milioane de lei. Andrei Duduman ar urma să execute 5 ani de închisoare, Liliana Daneliuc tot 5 iar Selaru 3 ani, în urma contopirii pedepselor

tugui [800x600]
Cezar Tugui

Curtea de Apel Suceava s-a pronunţat ieri în dosarul în care fostul executor judecătoresc Cezar Tugui, fostul director de la SC MES SA, Dumitru Duduman, fiul acestuia, Andrei Duduman dar şi alţi inculpaţi au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în 2010, pentru că împreună au condus deliberat către faliment SC MES SA, îmbogăţindu-se unii pe alţii, cu încălcarea legii.
Cezar Tugui a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare şi 2 ani interzicerea unor drepturi civile, fiind contopite aici trei pedepse a 5 ani închisoare, una de 2 ani şi 6 luni şi o alta de 2 ani, pentru infracţiuni de evaziune fiscală, constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracţional, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual. S-a anulat şi suspendarea unei pedepse mai vechi de fals intelectual de 6 luni de închisoare, toate aceste pedepse fiind contopite. In fapt, fostul executor judecătoresc a fost condamnat, în total la 20 de ani de închisoare de către instanţa suceveană însă, datorită specificului legislaţiei juridice româneşti, ar urma să facă 5 ani de puşcărie.
Fostul director al SC MES SA, Dumitru Duduman, ar urma să execute o pedeapsă de 6 ani de închisoare şi doi ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsa cea mai grea rezultată dintr-o suită de şase condamnări, totalizând 26 de ani de puşcărie.
El a primit 6 ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, alţi 6 ani pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, 5 ani de închisoare pentru infracţiunea de spălare a banilor, 6 ani de închisoare pentru iniţiere ori constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, 6 luni închisoare pentru infracţiuni indicate de legea societăţilor comerciale, 2 ani şi şase luni pentru bancrută frauduloasă.
Fiul său, Andrei Duduman a fost condamnat, prin acelaşi mecanism stabilit de lege de contopire a pedepselor, urmând să fie executată pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, pedeapsă rezultantă. In dosar el a primit trei condamnări – una de 3 ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, a doua de 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. El a mai fost condamnt la 4 ani de închisoare pentru spălare de bani şi la alţi 4 ani de închisoare, pentru iniţiere, constituire ori aderare la un grup în vederea săvârşirii de infracţiuni. Pedepsele cumulate în cazul lui Andrei Duduman însumează 17 ani de închisoare.
Liliana Vasilisa Daneliuc, fosta directoare economică a SC MES SA ar urma să petreacă în penitenciar o perioadă de 5 ani pedeapsă rezultantă, cu doi ani de interzicere a drepturilor civile, pedeapsă rezultantă. Ea a fost condamnată separat pentru un număr de trei infracţiuni. Pentru complicitate la evaziune fiscală, ea a primit 5 ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu 5 ani de închisoare, iar pentru iniţiere, constituire ori aderare la un grup infracţional organizat a încasat încă 5 ani de puşcărie. In total, pedepsele adunate pe numele Lilianei Daneliuc însumează 15 ani.
Un alt partener în afacerea falimentării fostului IMUS, Liviu Selaru, ar urma să execute o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu doi ani de interzicerea drepturilor civile. In două capete de acuzare – complicitate la spălarea banilor şi aderare la grup infracţional organizat el a primit două pedepse a câte 3 ani de închisoare.
Dacă facem o adunare, rezultă că în acest dosar, judecătorii Curţii de Apel Suceava au dat sentinţe însumând 84 de ani de închisoare.
Curtea de Apel a obligat, în solidar, pe cei patru inculpaţi, dar şi firmele prin care s-au derulat afacerile ilegale – MES SA, MWM SRL, ADY LOGISTICS să plătească către ANAF suma de 7,74 milioane de lei despăgubiri civile şi accesorii fiscale ce se vor calcula de la data săvârşirii infracţiunii şi până la plata efectivă a prejudiciului. Se menţine totodată sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor mobile şi imobile proprietatea inculpatului Duduman Dumitru şi SC MWM SRL Suceava.
Cum au fost vândute de sub sechestru bunurile societăţii MES, pe care Duduman a condus-o către faliment, tocmai unei firme ce-i aparţinea, cum a operat executorul Cezar Tugui
In luna decembrie a anului 2010, Serviciul Teritorial Suceava al DNA a dispus trimiterea în judecată la Curtea de Apel Suceava a fostului executor judecătoresc Cezar Tugui, Dumitru Duduman, directorul de la SC MES SA, a fiului său, Andrei Duduman, a Lilianei Vasilisa Daniliuc precum şi a lui Liviu Selaru, pentru infracţiuni de evaziune fiscală, abuz în serviciu, spălare de bani, constituire de grup infracţional organizat, şi complicitate la aceste infracţiuni.
Cezar Tugui a fost acuzat de procurorii DNA că în calitate de executor judecătoresc, în data de 17 aprilie 2008, 20 mai 2008 şi 3 iunie 2008 în urma unor licitaţii a înstrăinat mai multe bunuri imobile – opt curţi clădiri în suprafaţa de peste 14.000 de metri pătraţi şi patru terenuri în suprafaţa de 9.800 de metri pătraţi, evaluate de Fisc la suma de 1.569.000 de lei, care se aflau în proprietatea SC MES SA Suceava. El a întocmit un act de adjudecare a bunurilor imobile şi a redactat facturi fiscale de vânzare la licitaţie către SC MWM SRL Suceava şi SC ADY LOGISTICS SRL în scopul sustragerii de către firma MES SA de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale în cuantum de 6,48 milioane de lei noi, echivalentul a 1,76 milioane de euro la cursul oficial de la data de 27 mai 2008 când au fost definitivate licitaţiile. De reţinut ca bunurile erau sechestrate încă din data de 7 noiembrie 2007 de către Administraţia Finanţelor Publice Suceava prin executor fiscal. Cezar Tugui a mai fost trimis în judecată şi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice pentru ca în calitate de executor judecătoresc, investit sa efectueze un serviciu de interes public, cu ştiinţă, nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege şi a organizat licitaţii pentru vânzarea bunurilor SC MES SA făra a avea acest drept, având obligaţia de a declina competenţa de organizare a licitaţiilor în favoarea Administraţiei Finanţelor Publice Suceava. În acest fel, el a cauzat un prejudiciu bugetului de Stat în cuantumul amintit – 64,8 miliarde de lei vechi, respectiv 1,76 milioane euro.
În urma cercetărilor făcute şi potrivit rechizitoriului, Cezar Tugui a obţinut pentru sine un onorariu de încasat în suma de 1,05 miliarde de lei vechi aferent licitaţiei din data de 31 martie 2008 din care a încasat 121 milioane de lei vechi. În aceeaşi afacere, Cezar Tugui a mai încasat suma de 3,6 miliarde de lei vechi de la adjudecătorii licitaţiilor din 15 şi 27 mai 2008, bani care au fost utilizaţi de fostul executor judecătoresc în alte scopuri decât cele pentru care a organizat licitaţiile. Cu banii aceştia, el şi-a plătit rate leasing auto – 343 milioane de lei vechi, cotizaţia la Camera Executorilor, impozite şi taxe locale datorate de Biroul de Executări Judecătoreşti Tugui Cezar – 1,23 miliarde de lei. Cea mai mare suma încasata – 2,02 miliarde de lei a fost folosită de către fostul executor Cezar Tugui în interes personal ca şi despăgubiri plătite în alte dosare de executare.
Pentru Dumitru Duduman şi pentru fiul său Andrei Duduman, Cezar Tugui a obţinut bunurile susamintite – opt curţi cu clădiri în suprafaţa de 1,46 hectare, patru terenuri în suprafaţa de 0,98 hectare şi 22 de maşini şi utilaje pentru societatea MWM SRL Suceava aparţinând lui Dumitru Duduman. Toate aceste terenuri şi clădiri au fost întabulate la solicitarea lui Cezar Tugui în cartea funciară în favoarea firmei înfiinţate de Dumitru Duduman, cel care a dus la faliment, MES SA. Pe numele aceleiaşi firme au fost adjudecate alte 22 de utilaje în licitaţiile consecutive care s-au organizat în primăvara anului 2008.
Jaful de la SC MES SA nu s-a oprit aici. Dumitru Duduman în complicitate cu executorul judecătoresc Cezar Tugui a organizat şi alte licitaţii prin care firma SC ADY LOGISTICS SRL Suceava aparţinând fiului directorului de la MES SA, Andrei Duduman a cumpărat alte opt utilaje în doua licitaţii consecutive. Familia Duduman a reuşit sa convinga pe executorul judecătoresc Cezar Tugui ca în creanţele pe care SC MES SA le avea către debitori sa fie şi introdusă şi datoria SC MWM SRL, firma care aparţinea directorului Dumitru Duduman, rezultată din mai multe bilete la ordin în suma totala de peste 15 miliarde de lei vechi, care au fost refuzate la plata de BCR Suceava în luna martie a anului 2008.
Cezar Tugui a mai fost trimis în judecată şi pentru iniţiere sau constituire ori aderarea la grup infracţional organizat constând în aceea ca în intervalul martie – iunie 2008, împreuna cu Dumitru Duduman, Andrei Duduman şi Liliana Vasilisa Danieliuc au constituit un grup infracţional pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi evaziune fiscală, cei trei fiind persoanele care au organizat licitaţiile trucate din primăvara anului 2008 în baza cărora bunurile aparţinând SC MES SA au fost preluate de firmele familiei Duduman.
Dumitru Duduman, groparul MES, şi-a băgat în afacere şi fiul care abia trecuse de 20 de ani
Dumitru Duduman, directorul SC MES SA, de 56 de ani, a fost trimis în judecata pentru complicitate la evaziune fiscală, constând în aceea ca în mod repetat, deşi cunoscând ca bunurile mobile şi imobile aparţinând SC MES SA erau sechestrate de către Administraţia Financiara Suceava, în calitate de asociat şi administrator la SC MWM SRL Suceava şi-a adjudecat şi a cumpărat cu facturi fiscale de la biroul executorului judecătorsc Cezar Tugui, clădiri şi terenuri pentru suma de 11,09 milioane de lei şi bunuri mobile – maşini şi utilaje în suma totala de 133 mii lei noi, ajutându-l pe executorul judecătoresc Cezar Tugui sa înstrăineze bunurile sechestrate, în scopul sustragerii SC MES SA de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale datorate bugetului de Stat, în cuantum de 6,4 milioane lei noi.
Dumitru Duduman a fost trimis în judecată şi pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice pentru că l-a ajutat cu intenţie pe executorul judecătoresc Cezar Tugui să-şi încalce atribuţiile de serviciu, obţinând avantaje materiale pentru firma la care Duduman era, de altfel, administrator şi asociat – SC MWM SRL Suceava. Procurorii DNA au calculat atunci că deşi cuantumul real al datoriei pe care SC MES SA o avea faţa de SC MWM SRL Suceava la data de 31 martie 2008 era de doar 1,2 milioane de lei noi, executorul judecătoresc Cezar Tugui a purces la executarea unor bilete la ordin în cuantum total de 2,7 milioane lei noi. Duduman mai este acuzat trimis în judecata şi pentru infracţiunea de spălare a banilor pentru ca în cursul lunii iunie 2008, în mod repetat, în calitate de asociat şi administrator la SC MWM SRL Suceava a înstrăinat succesiv un număr de 25 bunuri mobile achiziţionate anterior de la executorul judecătoresc Cezar Tugui către SC Portic SRL Câmpulung Moldovenesc şi SC Grivco SRL Bucureşti, el cunoscând ca aceste bunuri provin din săvârşirea de infracţiuni. Procurorii au apreciat ca aceasta vânzare rapidă s-a făcut în scopul disimulării originii ilicite a acestor bunuri. Anchetatorii au constatat ca cel puţin trei dintre utilajele provenite de la MES SA, au fost vândute prin metoda “suveică” prin SC ADY LOGISTICS SRL – SC Grivco SRL – SC ADY LOGISTICS SRL, fiind în cele din urma dobândite şi ajungând în proprietatea şi folosinţa SC MWM SRL Suceava unde Dumitru Duduman are calitatea de administrator şi asociat. Dumitru Duduman a mai fost trimis în judecata pentru infracţiuni la Legea 31/1990 a societăţilor comerciale pentru că în calitate de director general, asociat şi administrator al SC MES SA a desfăşurat în paralel operaţiuni comerciale împotriva intereselor firmei pe care o administra prin societatea privata MWM, făra a înştiinţa consiliul de administraţie şi cenzorii de la MES că avea interese contrarii celor ale societăţii şi că în aceste raporturi comerciale era interesat şi fiul său, Andrei Duduman. De reţinut ca în intervalul 20 iulie 2008 – 23 septembrie 2009, Dumitru Duduman a semnat contracte de închiriere a unor bunuri mobile şi imobile a SC MES SA şi facturi fiscale din partea SC MWM Suceava. Conform acestor contracte, MES ar fi trebuit sa încaseze 1,33 milioane de lei din care s-a încasat cu numerar sau OP doar 82 mii lei. Dumitru Duduman a fost judecat şi pentru bancrută frauduloasă, pentru ca în calitate de acţionar şi preşedinte al consiliului de administraţie a SC MES SA şi totodata de asociat şi administrator la SC MWM SRL Suceava a prezentat datorii inexistente între cele doua firme, în frauda creditorilor SC MES SA -DGFP Suceava, BCR, SC Adimet SRL, SC Agmus SRL, SC Best Trans SRL, etc.
Andrei Duduman, acum în vârstă de 30 de ani, dar la vremea săvârşirii faptelor abia apropiindu-se de 25 de ani, fiul lui Dumitru Duduman, a fost de asemenea trimis în judecata pentru complicitate la evaziune fiscală, complicitate la abuz în serviciu, spălare de bani şi iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional organizat. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …

3 comments

  1. Un stat de drept, o societate democratica ce suntem, ar trebui sa dea raspuns celor peste 80% din populatie ramasa fara locuri de munca dupa distrugerea sutelor de societati (intreprinderi) din judet .
    Doar imbogatirea câtorva pe seama acestui fenomen nu este o solutie din punct de vedere uman, economic si social !!!!!!!!

  2. Sa va mance puscaria pentru evaziune fiscala hotilor

  3. ȘI VOR FACE PUȘCĂRIE?Locuri de muncă rase de pe fața Sucevei.Mai mulți au contribuit la falimentarea fabricilor.Toți să plătească.A ajuns Suceava un oraș de asistați și aurolaci.Tineri fără viiitor,pentru buzunarele doldora a unora.