Friday , April 19 2024

Cifre putin mai linistitoare: 667 de cazuri active de COVID in judet, incidenta de 0,87 la mia de locuitori. Creste insa numarul pacientilor COVID de la ATI

test, depistare, coronavirus, Obiectiv, Suceava

Judetul Suceava inregistreaza joi, 23 septembrie o incidenta cumulata la mia de locuitori de 0,87, fata de 0,88 ieri, iar numarul de cazuri in evolutie in judet este 667, fata de 671 ieri. Totusi, numarul de cazuri noi este mai ridicat – 51, fata de 40 ieri, in ultimele 24 de ore fiind testate 420 de persoane. 267 de pacienti COVID sunt internati (fata de 272 ieri) – 181  la Spitalul Judetean si 86 la Spitalul Radauti. Numarul de pacienti COVID la ATI a crescut la 18, din care doi sunt ventilati mecanic.

Joi, 24 septembrie, ora 9.00, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează 5121 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 9 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 53 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 574 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 181 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 104 pacienți sunt în zona tampon și 289 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Din cei 181 pacienți diagnosticați Covid- 19:

– 63 prezintă forme medii ale bolii;

– 60 prezintă forme ușoare,

– 40 prezintă forme severe;

– 18 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI; dintre aceștia doi pacienți sunt ventilați mecanic.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 313 de paturi libere, din care 38 pentru pacienți Covid-19, 197 în sectorul Non-Covid și 78 pentru zona tampon. La unitatea ATI este disponibil 1 pat pentru pacienți non- Covid și 21 de ventilatoare, din care 7 pentru pacienți Covid-19.

La Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați 86 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 2 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 52.726 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 420 persoane, transmite astazi Prefectura Suceava.

Joi se află în carantină in judet 681 de persoane. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea, în izolare la domiciliu se află 259 de persoane. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 28 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 20 au câte un caz în evoluție, 40 au sub cinci cazuri în evoluție, 15 au sub zece cazuri în evoluție iar 11 au peste zece cazuri în evoluție.

Conform datelor oficiale centralizate la nivel judetean, în județul Suceava sunt 667 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, iar incidenta cumulata a cazurilor de infectare este de 0.87 la mia de locuitori.

Vezi si

Flutur și-a înregistrat candidatura la președinția CJ Suceava. ”Candidez pentru continuarea marilor proiecte”

Președintele organizației județene Suceava a Partidului Naţional Liberal, Gheorghe Flutur, este primul care și-a înregistrat …