Thursday , April 25 2024

CFR Marfă organizează mâine în premieră un transport cu TIR-uri în vagoane, pe ruta Dornești-Giurgiu Nord – Ruse și retur

CFR Marfă va organiza joi 26 iulie, în premieră, primul transport de tip Ro-La, pe ruta Dornești-Giurgiu Nord Fr.- Ruse și retur. Transporturile tip Ro-La vor fi efectuate în trenuri complete formate din maxim 20 de vagoane specializate pe care vor fi încărcate 20 de TIR-uri, anunță marți compania.camioane in vagoane

CFR Marfă organizează primul transport de tip Ro-La, în cadrul programului finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu, pe ruta Dornești-Giurgiu Nord Fr.- Ruse și retur.

„Autovehiculele vor fi expediate dinspre Ucraina către Bulgaria, Grecia sau Turcia, pe durata transportului feroviar șoferii acestora vor însoți camioanele și vor fi transportați în vagoane cușetă aparținand CFR Marfă”, anunță compania.

În data de 6 iulie 2018 Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat aprobarea proiectului de finanțare depus de CFR Marfă în cadrul „Programului vizând transporturile de tip RO-LA”, fiind primul beneficiar al acestui program.

„CFR Marfă deține 160 de vagoane specializate pentru transportul TIR-urilor pe calea ferată și este singurul operator feroviar de marfă din Romania care are în proprietate astfel de vagoane, realizand anterior transporturi de acest fel pe relația Wels (Austria)-Glogovaț (Arad)”, spune CFR Marfă.

Transportul de tip Ro-La (Rollenden Landstrassen – șosea rulantă n.r.), reprezintă forma particulară de transport combinat în care vehicule rutiere autopropulsate sunt transportate pe calea ferată, în trenuri compuse din vagoane specializate, iar încărcarea și descărcarea vehiculelor rutiere pe, respectiv de pe vagoanele specia­lizate se realizează în terminale specializate, prin intermediul sistemelor proprii de autopropulsie și prin rulare pe roțile proprii. Totodată, șoferii vehiculelor rutiere autopropulsate pot însoți respectivele vehicule pe durata transportului feroviar, caz în care sunt transportați în vagoane de călători (vagoane cușetă sau vagoane de clasă).

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …