Monday , April 29 2024

Cetăţeni armeni reţinuţi pentru trecere ilegală a frontierei de stat

Poliţiştii de frontieră suceveni şi lucrători din cadrul Poliţiei Siret au reţinut doi cetăţeni din Armenia, imediat după ce aceştia au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Rădăuţi în cooperare cu lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Siret au depistat şi reţinut, în cursul zilei de miercuri, 20 martie, în zona de frontieră, pe direcţia comunei Muşeniţa, două persoane care nu-şi justificau prezenţa în zonă. Din primele cercetări şi verificări efectuate, s-a constatat că cei doi bărbaţi sunt Arzumanian A. şi Manucian B., ambii în vârstă de 39 de ani, din capitala Armeniei, Erevan. „Aceştia au declarat poliţiştilor de frontieră că au intrat legal în Ucraina cu avionul în Kiev, după care s-au deplasat cu taxiul până în apropierea frontierei de unde au mers pe jos cu scopul de a intra ilegal în România, dar au fost reţinuţi de lucrătorii noştri”, a precizat ofiţerul de relaţii publice Ilie Poroch – Seriţan. Celor doi cetăţeni armeni le-au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecere ilegală a frontierei de stat. (D.P.)
 

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …