Saturday , April 20 2024

Cetăţean german căutat pentru mai multe infracţiuni, prins la Siret şi arestat de CA Suceava

Un cetăţean german cercetat în ţara sa pentru mai multe infracţiuni, printre care contrabandă şi tentativă de fraudă, a fost prins în timp ce încerca să iasă din ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Siret, fiind arestat, vineri, de Curtea de Apel Suceava, în baza unui mandat european.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat, vineri, Curţii de Apel Suceava propunerea de arestare a cetăţeanului german Alexander Beier, în baza semnalării transmise ca urmare a emiterii mandatului european de arestare de către autorităţile judiciare germane, potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei sucevene, Rodica Neagu Dumitrescu.
Ea a menţionat că mandatul european de arestare pe numele lui Alexander Beier a fost emis în 23 august de Parchetul Nűrnberg din Germania, bărbatul fiind cercetat pentru însuşire ilegală, contrabandă comisă în comun, tentativă de fraudă comisă în comun, pedeapsa maximă fiind de cinci ani de închisoare.
Bărbatul a fost depistat, joi, la ieşirea din România, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret.
Conform sursei citate, Beier a spus că este de acord cu predarea sa către autorităţile judiciare emitente ale mandatului european de arestare. În aceste condiţii, Curtea de Apel Suceava a dispus arestarea lui Beier, pe o durată de 30 de zile, începând cu 26 noiembrie. (O.S.)

Vezi si

Autoutilitară încărcată cu lemn fără acte, descoperită ca fiind sub sechestru cu ajutorul aplicației ”E-dac”

Folosind  aplicația E-Dac, polițiștii suceveni au reușit sâmbătă dimineață identificarea și imobilizarea un autoturism ce …