Thursday , April 25 2024

Cernăuți, regiunea Ucrainei cea mai ferită de războiul cu Rusia, în mijlocul unui imens război politic 

Reținerea directorului Spitalului Clinic Regional Cernăuți tulbură apele cu totul. Guvernatorul Serhii Osaciuc fusese acuzat că, trecând peste competențele Consiliului Regional, l-ar fi schimbat cu două luni în urmă pe fostul director al Spitalului Clinic Regional Cernăuți. Deși șeful acestei instituții și chiar președintele Consiliului Regional protestaseră, nu s-a întâmplat nimic. La finele săptămânii trecute, directorul agreat de guvernator a fost acuzat că a transferat unei fundații proprii cinci ambulanțe primite ca ajutor umanitar. Prinzând curaj, mai ales că percheziții au fost, pare-se, inclusiv în sediul administrației regionale cernăuțene, președintele Consiliului Regional îl repune în scaun pe fostul director al spitalului clinic, dar apoi primește alături de alți deputați regionali telefoane – nu și citații, se pare – să se prezinte la încorporare.

Serhii Brodovschi – directorul Spitalului Clinic Cernăuți, acuzat de folosirea în beneficiu propriu a unor ambulanțe primite ca ajutor umanitar

Conducerea Administrației Regionale de Stat Cernăuți a intrat în panică la începutul scandalului de corupție legat de perchezițiile și arestarea directorului – despre care o parte a mediei cernăuțene susține că a fost desemnat ilegal – al Spitalului Clinic Regional Serhii Brodovschi. În tot cazul, fiind principal participant la scandalul de corupție legat de acțiuni umanitare străine – ajutor în mașini pentru activitatea spitalicească și pre-spitalicească -, Serhii Brodovschi a ajuns pe funcție ca urmare a susținerii „din adâncul puterii executive regionale”. Pentru a mai abate din atenția publicului, șeful acestei puteri executive, guvernatorul Serhii Osaciuc, a încercat să facă un transfer al poverii de imagine pe spinarea puterii deliberative regionale, adică a președintelui Consiliului Regional, Oleksii Boico, și a unor deputați regionali „neascultători”. Mai ales că, pe 6 mai, Dmitro Dombrovschii a fost repus de către președintele Consiliului Regional în locul lui Serhii Brodovschi, suspectat de utilizarea ilegală a ajutorului umanitar și „cazat” într-un centru de detenție temporară. Conform Procuraturii regiunii Cernăuți, se va insista asupra reţinerii lui Serhii Brodovschi, iar problema sesizării asupra suspiciunii față de ruda sa prin care a primit mită este în curs de soluţionare.

Represaliile administrative nu au rămas fără răspuns. Ca să arate că are încă frâiele sub control în „casa cu lei” (așa este numit Palatul Administrativ de la Cernăuți unde au sediul atât Consiliul Regional, cât și Administrația Regională de Stat), guvernatorul Serhii Osaciuc se pare – cel puțin așa induc ideea adversarii săi într-un articol din ediția electronică al BukInfo – că a transmis un așa-numit „răspuns” chemându-i la oaste pe cei din conducerea regională. Este vorba despre o serie de apeluri primite de la centrul de înrolare de către președintele Consiliului Regional Cernăuți Oleksii Boico (care spune că nu a primit decât un apel telefonic, nu și citația), primul său adjunct Micola Guitor, precum și deputații regionali Vasil Honcear, Serhii Ratușenco, Serhii Kapițchi, Serhii Dobrjanschi, Volodimir Moroz și Dmitro Dombrovschii – care poate nu au aflat încă despre reintegrarea lui. „Am primit un telefon de la biroul de înregistrare și înrolare militară și mi s-a spus să mă prezint la comisia medicală. Guitor și cu mine nu am fost recrutați, dar de la începutul războiului am fost „dezarmați” voluntar. Poziția mea este să fiu mereu alături de deputați”, a spus Oleksii Boico.

Răspunzând la o eventuală legătură cu răzbunarea lui Serhii Osaciuc, președintele Consiliului Regional Cernăuți a spus că „este intimidare și reglare de conturi politice”, dar nu a putut spune cu precizie cine a dat o asemenea instrucțiune și cui, declarându-se doar convins că hotărârile privind conducerea Consiliului Regional nu se iau „cu siguranță la discreția executorilor de rând” de la Oficiul Militar de Evidență și Înrolare. „Intimidează pentru a ști pe cine să „slujească” (aluzie clară la numele partidului prezidențial Sluga Poporului din care face parte guvernatorul Serhii Osaciuc), dar nu avem temeri. Suntem pregătiți pentru orice”, a spus Oleksii Boico, în opinia căruia ideea de a lua la oaste conducerea Consiliului Regional este că astfel nu ar putea să se întrunească și să fie mai departe catalogat ca un „consiliu regional nefuncțional”, calea spre dizolvare și alegeri anticipate fiind deschisă. El nu exclude presiuni pe viitor către alți deputați regionali ca să nu se prezinte la ședințe și atunci a spus că va ține și ședințe online.

Între timp, Serhii Brodovschi – suspectat că ar fi deturnat cinci ambulanţe primite din ajutoare umanitare și le-ar fi utilizat în scopuri economice – a primit ca măsură de precauţie reţinere cu posibilitate de cauţiune de aproape 200.000 de grivne. Conform mediei cernăuțene, Serhii Brodovschi a fost reținut în timp ce primea 16.000 de grivne în beneficii ilegale: transportul către o instituție medicală din Ujgorod, regiunea Transcarpatia, a unui pacient din Cernăuți. Administrația Militară Regională Cernăuți a primit 5 ambulanțe din străinătate, dar aceste mașini nici măcar nu au fost înmatriculate la Administrația Regională de Stat Cernăuți sau vreun spital din regiunea Cernăuți, ci au fost înregistrate la organizația de caritate „Asistență Chirurgicală de Urgență a Bucovinei”, condusă de același medic șef al Spitalului Regional Cernăuți, Serhii Brodovschi. Imediat ce mașinile au fost înmatriculate la o organizație de caritate înregistrată la locul de reședință al medicului șef, aceste mașini au început să ofere servicii cu plată pentru transportul pacienților! Pe 12 martie 2022, guvernatorul Serhii Osaciuc l-a înlocuit pe Dmitro Dombrovschii cu Brodovschi la șefia Spitalului Clinic Regional Cernăuți, demers considerat ilegal și pentru care a început o întreagă tevatură la Cernăuți. (Dan PRICOPE)

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …