Ceremonie restrânsă de Ziua Națională, la Suceava. O singură cuvântare. Nicio paradă. Coroane depuse atât pentru eroi, cât și pentru victimele COVID

reportersite
02 decembrie 2020, 7:59

Ziua Națională a României a fost marcată marți, 1 Decembrie, cu începere de la ora 12:00, printr-o ceremonie restrânsă ce a avut loc în Piața Steagurilor, din Centrul Sucevei.

Trebuie precizat că, anul acesta, din cauza pandemiei de coronavirus, nu a avut loc o paradă militară pe străzile Sucevei, ci a fost doar un eveniment ceva mai „restrâns”, derulat doar în perimetrul în care se organizau manifestările dedicate Zilei Drapelului Național (26 iunie) și Zilei Imnului Național (29 iulie).

Ca și în anii precedenți, evenimentul a debutat, oficial, abia după sosirea prefectului Alexandru Moldovan însoțit de comandantul garnizoanei Suceava, col. Mugurel Anton în acordurile Fanfarei Municipiului Suceava și, după ce au salutat și au luat locul cuvenit alături de celelalte oficialități prezenta, a fost intonată prima strofă din Imnul Național.

Ceremonia militară a continuat cu o scurtă slujbă religioasă oficiată de un număr mare de preoți creștin-ortodocși suceveni în frunte de Prea Sfinția Sa Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

După ce a fost rostită o singură cuvântare – prefectul Alexandru Moldovan fiind cel care a dat citire cuvântul premierului Ludovic Orban, în condițiile în care în alți ani la acest gen de evenimente erau rostite chiar mai multe discursuri – a urmat „ceremonia militară de depunere de coroane, buchete și jerbe de flori în cinstea eroilor căzuți pe front pentru apărarea Patriei și reîntregirea Neamului Românesc și a victimelor virusului Sars-CoV-2”.
De asemenea, la ceremonia de 1 Decembrie au participat reprezentanți ai unor instituții precum Armata (Centrul Militar Județean), precum și de la inspectoratele județene pentru situații de urgență, jandarmerie și poliție. De asemenea, au luat parte și reprezentanți ai autorităților sucevene: Instituția Prefectului – Județul Suceava (la eveniment au participat atât prefectul Alexandru Moldovan, cât și cei doi subprefecți Laura Morar și Daniel Prorociuc); Consiliul Județean Suceava reprezentat de șeful instituției, Gheorghe Flutur; Primăria Municipiului Suceava reprezentantă de primarul Ion Lungu și viceprimarul Teodora Munteanu.

„Astăzi, românii, oriunde s-ar afla, sărbătoresc patria mamă! Se împlinesc 102 ani de când înaintașii noștri cu înțelepciune, cu demnitate și curaj au înfăptuit Marea Unire. Această zi, sărbătorită fără fast din cauza situației pandemice, sperăm să aducă o undă de lumină, de bucurie și speranță în sufletul sucevenilor, în sufletul românilor!”, a declarat primarul Ion Lungu dupa incheierea manifestarilor.

De asemenea, au mai luat parte și parlamentari liberali suceveni precum Ioan Balan și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu. (D.P.)