Wednesday , April 24 2024

Centrul Social ”Lumina Lină” face înscrieri pentru copiii care au nevoie de ajutor la teme, din municipiul Suceava

Copiii vor primi și o masa caldă. Au prioritate copiii proveniți din familii monoparentale și cu probleme financiare

Reprezentanții Centrului Social de zi ”Lumina Lină” au anunțat că au început înscrierile pentru cel de-al XVII-lea an de activitate, iar copiii proveniți din familii monoparentale și cu probleme financiare, pot beneficia de ajutor la teme cât și de o masă caldă, la prânz. ”Centrul Social de Zi  „Sfânta Vineri” din cartierul George Enescu Suceava, oferă gratuit unui număr de circa 25 de copii (proveniți din familii monoparentale și/sau cu probleme financiare și materiale, de pe raza municipiului Suceava) o masă caldă, sprijin în efectuarea temelor, consiliere psihopedagogică și socială, îmbrăcăminte, încălțăminte, rechizite școlare”, au transmis reprezentanții centrului.

Obiectivel principale al celor de la Centrul Social ”Lumina Lină” sunt prevenirea abandonării copiilor și instituționalizării lor, combaterea absenteismului și abandonului școlar și satisfacerea nevoilor minime zilnice. ”Centrul de zi urmărește realizarea unor activități de învățare și de relaxare, astfel încât să se mențină un echilibru psihic și fizic necesar dezvoltării armonioase a copiilor, prin desfășurarea de programe educaționale, recreative și de socializare”, au completat reprezentanții centrului. (C.R.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …