Friday , April 26 2024

Centrul comercial MES – ultima găselniță a firmelor de insolvență și faliment în Suceava

Lângă Dedeman, Lidl, Shopping Citty, Iulius Mall, în zona industrială Burdujeni își va găsi loc și centrul comercial MES. Dacă va primi aprobare, acesta va funcționa în clădirea în care a funcționat centrul administrativ al IMUS . Un anunț în acest sens a fost deja postat pe fațada clădirii, geamurile vechi au fost sparte, dar fima lichidatoare Management Reorganizare Lichidare Iași a fost ieri discretă în ceea ce privește numele societății care dorește să  deschidă noul centru comercial    

mes 1

O clădire ce a aparținut fostului IMUS Suceava, transformată în MES SA și băgată în faliment de conducerea fabricii de mașini unelte la sfârșitul anilor ’90, este pe cale să devină centru Comercial. Cel puțin așa se arată pe un banner postat pe aco­­­perișul clădirii, care a atras aten­ția participanților în trafic după ce municipalitatea suceveană a decis ca drumul auto către Carrefour să oco­­lească pe sub pasarela CFR din Burdujeni și implicit prin fața ­ve­­chiu­­lui sediu administrativ al Intreprinderii de Mașini Unelte Suceava din timpul comunismului, devenită SC MES SA și privatizată prin metoda MEBO după 1995, intrată în faliment după ce directorul fabricii, ales  lider de sin­dicat și ulterior promovat de lu­cră­torii din fabrică director general,  și-a vândut lui însuși și familiei sale principalele active ale întreprinderii. Fabrica a intrat în faliment, fosul director a  ajuns în pușcărie, alături de un executor judecătoresc ce i-a făcut hatârul, fiind condamnați la mulți ani cu executare. Subalternii, inclusiv bă­iatul fostului manager, au scăpat de penitenciar, obținând o condam­nare cu suspendare. mes 2

Vechiul sediu administrativ al MES, cu geamurile sparte, dar cu pereții proaspăt vopsiți, nouă locație pentru un centru comercial

Nou construita și bine ­pozițio­na­ta clădire administrativă a SC MES SA, a devenit, după intrarea în faliment a întreprinderii, un obiectiv inte­resant din punct de vedere co­­mercial. Fiind la stradă, după ce muni­cipalitatea suceveană a acceptat un plan de circulație care să di­mi­nueze presiunea a­supra traficului rutier din vechea zonă in­dustrială, acum zo­nă comercială Burdujeni, clădirea ad­­­mi­­nistrativă a vechiului IMUS – MES, cu birourile afe­rente ce găzduiau compartimente de pro­iectare, cercetare, etc., va deveni centru comercial.

Ne-a fost imposibil să aflăm cine a cum­părat clădirea la care facem referire de la Management Re­organizare Lichidare Iași, firma care a fost desemnată de instanță lichidator al firmei MES SA Su­ceava, întrucât a­ceas­tă societate ieșeană ce gestionează procedurile de insolvență și faliment a refuzat să își facă publice in­tențiile.(Neculai ROSCA)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …