Thursday , September 29 2022

Centrala termică a oraşului poate reporni dacă Guvernul ne dă astăzi un ajutor de 2 milioane de lei

 „Sper să putem obţine două milioane de lei de la Guvern. Situaţia delicată a fost anticipată de mine acum jumătate de an, prin acele apeluri repetate ale mele către asociaţiile de proprietari. Cauza acestei situaţii este neplata lemnului şi neplata facturilor la întreţinere”, a declarat Ion Lungu. Primarul a avertizat însă că centrala va fi din nou oprită dacă populaţia nu va achita ceea ce consumă

centrala Bioenergy_4 [800x600]


Primăria Suceava a făcut demersuri pentru un sprijin financiar de la Guvern ca să repornească centrala pe biomasă. „A fost, în cursul zilei de sâmbătă, avansată şi varianta încălzirii pe gaz metan, dar costurile ar fi mult mai mari. Atunci desigur că ne-am întors înapoi la punctul de unde a plecat această criză şi anume lipsa de bani pentru plata masei lemnoase şi furnizorul de masă lemnoasă nu mai este dispus să dea pentru consum lemnul care este în curtea centralei de termoficare de la Bioenergy”, a declarat primarul Ion Lungu.
El a adăugat că, în aceste condiţii, a discutat cu Adrian Bodea, preşedintele Consiliului de Administraţie de la Bioenergy, după ce a avut loc o şedinţă a adunării generale a acţionarilor şi unde s-a stabilit că trebuie cam un milion de euro pentru plata masei lemnoase necesară repornirii centralei. Ieri, în cont la Bioenergy, erau circa două milioane de lei din care un milion de lei era dat de Primărie în contul subvenţiei pentru energia termică ce a fost furnizată, iar restul din încasările societăţii Bioenergy fie din vânzarea de energie electrică, fie din încasările societăţii Termica SA de la asociaţiile de proprietari.
„Ar mai trebui cam două milioane de lei pentru deblocarea situaţiei. Am avut discuţii cu ministrul delegat pentru Buget când a fost aici, la Suceava împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean şi cu domnul prefect. S-a făcut lobby. Sperăm ca în şedinţa de Guvern de mâine să fie repartizată Primăriei suma de 20 de miliarde de lei vechi pentru a putea plăti parte din masa lemnoasă în aşa fel încât să putem ajunge şi cu ce vom mai încasa de la populaţie la un milion de euro şi să nu mai fie motive să nu se pornească centrala. Dacă se aprobă mâine (azi – n.red.) banii, eu zic că problema e ca şi rezolvată cu repornirea centralei. Din păcate, încasările de la populaţie de până acum nu sunt mari, cu toate eforturile mele. Eu încerc să gândesc pozitiv în sensul că până la sfârşitul săptămânii să putem relua furnizarea apei calde şi a căldurii”, a declarat Ion Lungu.
Pe de altă parte, el a arătat că strategia de la finele săptămânii trecute nu a dat rezultate în sensul că Termica nu a mai vrut să semneze protocolul cu cei de la Bioenergy, după ce Consiliul Local nu a mai aprobat preţul nou al energiei termice, aşa cum a fost propus la 341,55 lei. Protocolul era foarte important pentru ca Bioenergy să poată lua un credit de la bancă pentru a putea funcţiona în această iarnă, iar banca punea condiţii ca să fie o prevedere care să asigure încasări constante ale Bioenergy de la societatea Termica. In baza proiectului de protocol, la tariful de 341,55 lei, era stabilit ca un procent de 42% din încasări să fie dat de Termica la Bioenergy, iar în cazul în care termica nu poate acest lucru să facă, atunci Primăria plătea către Bioenergy direct din subvenţie. Cum nu s-a putut vota în Consiliul Local preţul respectiv, ci unul mai mic, Termica n-a semnat protocolul, deşi primarul a avansat varianta, acceptată de Bioenergy ca principiu, ca 45,11% din încasări să fie date de la Termica spre Bioenergy iar dacă nu să fie din subvenţii. „Voi cere un mandat din partea Consiliului Local prin care să urmărim ca din încasări să fie un procent de 45% să fie dat, cum este corect, către Bioenergy. Acest lucru este unul reglabil, dar problema este repornirea centralei. Sper să putem obţine cele două milioane de lei de la Guvern. Este o situaţie delicată şi anticipată de mine de acum jumătate de an. Nu vreau să mai comentez acele apeluri repetate ale mele către asociaţiile de proprietari. Cauza acestei situaţii este neplata lemnului şi neplata facturilior la întreţinere”, a declarat Ion Lungu, avertizând în continuare că repornirea centralei nu înseamnă că nu va fi din nou oprită dacă populaţia nu va înţelege să achite ceea ce consumă. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Absolventă a Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, premiată și felicitată de conducerea ASE București și de ministrul Educației

Absolventa Colegiului Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți, promoția 2022, Denisa Siminiuc, a fost premiată și felicitată …

4 comments

  1. Problema tot nu e rezolvata. Solutia este ca cei de la Termica sa ia salarii in functie de incasari, oamenii sa-si cumpere boilere pentru apa calda, iar garda de mediu sa taxeze drastic orice neizolare termica. Curentul electric se livreaza gratis in sistemul energetic national si este dat fara contracte la export, pentru mentinerea ridicata a pretului. Daca se va interzice asta, va scadea si pretul. Exista leac si pentru astia. Si apropo cine a facut Studiul de Fezabilitate pentru achizitionarea centralei pe biomasa ?

  2. Sa luati EBOLA nenorocitilor de la primar pana la sefu de la termica.

  3. “Din păcate, încasările de la populaţie de până acum nu sunt mari, cu toate eforturile mele.” Sunt curios ce “eforturi” a depus dom’ primar. Probabil la unii restantieri le-a batut la usa si i-a rugat sa-si achite restantele, iar aia au si plecat spre asociatie! Ce primar avem, dom’le … eu zic sa-l mai votam o data, si inca o data si tot asa …

  4. A lu” Nelu e mai lunga

    Sa va fie rusine neoamenilor! Sa aveti parte de boli si sa muriti in frig si jeg, porcilor, asa cum ne-ati chinuit pe no o luna, fara caldura si apa calda!i. Ne-ati marit si pretul….
    Cine vi-l mai alege pe Pontac???????????????