Saturday , April 20 2024

Cele două surori din Putna bătute şi înjunghiate de către tatăl lor, vor ajunge în grija unei mătuşi materne

Femeia a solicitat să le ia în plasament pe cele două fete. Asistentul social de la Primăria Putna a demarat o anchetă pentru a constata dacă această decizie este în favoarea minorelor. După ce părinţii au divorţat şi au plecat să muncească în străinătate, fetele au rămas în grija bunicii în vârstă de 95 de ani. Până la luarea unei decizii, fetele vor fi preluate de către DGASPC şi internate în Centrul de Urgenţă al instituţiei 

Spitalul judetean Sueava, 17 nov 2011 (26) [800x600]

Cele două surori gemene din Putna care au ajuns la spital cu mai multe leziuni după ce au fost bătute şi tăiate de către tatăl lor, vor ajunge probabil în grija unei mătuşi materne. După cum v-am prezentat în numărul anterior, fetele locuiau cu străbunica lor, în vârstă de 95 de ani, părinţii fiind divorţaţi şi plecaţi din ţară. Tatăl, Vasile Ciornei, în vârstă de 38 de ani, s-a întors recent de la muncă din Germania, iar mama se pare că munceşte în Anglia. Cele două surori în vârstă de 15 ani sunt încă internate la secţia de Chirurgie infantilă a Spitalului Judeţean Suceava, iar reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului încearcă să le convingă să accepte pentru moment internarea în Centrul de Urgenţă al instituţiei. “O mătuşă din partea mamei vrea să le ia în plasament iar Primăria Putna trebuie să facă o anchetă socială în acest sens, pentru a constata dacă această decizie este în interesul fetelor. Cele trei vor trebui să locuiască împreună, ori la mătuşă acasă, ori ea să se mute cu fetele, cert este că mătuşa trebuie să fie în permanenţă lângă cele două surori. Echipa serviciului de Urgenţă a discutat cu ele şi le-a sugerat ca după externarea din spital să fie preluate în Centrul de Urgenţă DGASPC dar într-o primă discuţie, mirorele au refuzat. Aşteptăm şi răspunsul anchetei sociale desfăşurate de asistentul social de la Primăria Putna, dar, indiferent de rezultat, atâta timp cât acest bărbat este încă în libertate, recomandăm internarea fetelor în Centul de Urgenţă”, ne-a declarat Nicoleta Daneliuc, purtător de cuvânt în cadrul DGASPC Suceava.
Vasile Ciornei nu a fost prins deocamdată de poliţiştii suceveni, însă aceştia au reuşit schimbarea încadrării penale în cazul său din “lovire sau alte violenţe” în “tentativă de omor calificat”. Acum urmează ca procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava să înainteze o cerere de arestare preventivă în lipsă a bărbatului. Dacă aceasta va fi acceptată, anchetatorii vor putea emite şi un mandate de arestare preventivă pe numele lui Vasile Ciornei, pentru ca în cazul în care individual a reuşit să fugă din ţară să poată fi adus înapoi. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Autoutilitară încărcată cu lemn fără acte, descoperită ca fiind sub sechestru cu ajutorul aplicației ”E-dac”

Folosind  aplicația E-Dac, polițiștii suceveni au reușit sâmbătă dimineață identificarea și imobilizarea un autoturism ce …