Friday , April 19 2024

Cel puțin 200 de angajați suceveni din Sănătate și Asistență socială vor protesta la Bucuresti și au semnat pentru declanșarea grevei generale

Consiliul Național al Federației Sanitas a stabilit calendarul mișcărilor de protest, la care vor participa în număr mare și angajați suceveni. Pentru data de 26 aprilie este stabilit un amplu miting de protest, iar pe data de 11 mai se pregătește grevă generală în Sănătate  sanitas suceava

Consiliul Național al Federației ­Sa­nitas, la care sunt afiliați și angajații spitalului sucevean, a amânat până ieri o decizie privind declanșarea conflictului de muncă, mai exact declanșarea procedurilor pentru organizarea unei greve generale în Sănătate. Această decizie era așteptată să fie luată vineri, 13 aprilie, dar guvernanții au solicitat renunțarea la protestele preconizate ale sindicali­știlor până la jumătatea lunii mai sau chiar începutul lunii iunie 2018, men­ționând că vor trimite în spitale o circulară privind aplicarea Legii Salarizării și noul Regulament al Sporurilor. Se pare însă că nemulțumirile și protestele din ultimele zile i-au determinat pe repre­zentanții Consiliului Național al Fe­de­rației Sanitas să finalizeze calendarul mișcărilor de protest, mișcări la care vor participa în număr mare și angajați suceveni din Sănătate și Asistență socială. Pentru data de 26 aprilie este stabilit un amplu miting de protest, pe data de 7 mai va urma o grevă de avertisment, iar pentru data de 18 mai se pre­gătește greva generală în Aănătate. “Noi cerem modificarea Legii salarizării. Nu regulamentul de sporuri este problema. Problema este la Legea salarizării unitare pentru că, din cauza încorsetării de 30% sporuri, nu putem aplica Regulamentul de sporuri nici măcar la medie. Stiu că doamna ministru al Muncii a declarat că trebuie modificat Regulamentul de sporuri, dar probabil intenționează să elimine pragul minim de la Regulamentul de sporuri, astfel încât să se poată încadra în lege, lucru cu care nu suntem de acord. O să deschidem conflictul colectiv de muncă la nivel de Sănătate și Asistență socială“, a precizat liderul Sanitas.

De partea cealaltă, reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că o soluție pe termen lung pentru echilibrarea veniturilor din sistemul de Sănătate și ­eli­minarea situațiilor în care veniturile anumitor categorii de personal se situ­ează sub nivelul celor din luna februarie 2018 va fi identificată dupa obținerea unei  situații exacte a salariilor acordate pentru luna martie în toate unitățile sa­nitare.

Reamintim că personalul TESA din cadrul Spitalului Județean Suceava re­clamă faptul că a fost încadrat într-o anexă separată de restul personalului care își desfășoară activitatea în unitatea spita­licească, diminuându-se considerabil, în acest mod, venitul lunar. Mai precis, angajații din această categorie sunt nemul­țumiți de faptul că noua lege a salarizării unitare nu le mai permite să primească sporuri și au fost trecuți pe anexa nu­mărul 8, în cadrul administrației ­pu­blice, ei dorind să fie pe anexa unității în care lucrează, și anume cea cu numărul 2, a spitalelor.

In ultimele zile, se pare că spiritele s-au încins și în rândul medicilor, care în majoritatea secțiilor Spitalului Jude­țean beneficiază de sporuri mai mici decât infirmierele, ei fiind printre primii care au semnat pentru organizarea grevei generale, nemulțumiți de faptul că, în căutarea unei soluții de limitare a scăderilor salariale din sistem după aplicarea noii legi a sa­la­rizării și a noului regulament al spo­rurilor, conducerea spitalului sucevean a recurs la anumite “artificii” pentru ca numărul celor care vor avea scăderi de salarii să fie cât mai mic. Numai că aceste “artificii” au dus la situații anormale, cum ar fi acordarea de sporuri diferite în aceeași secție din spital, și anume sporuri mai mici pentru medici și asistente, care beneficiază prin lege de majorări salariale, și spo­ruri mai mari pentru infirmiere, pentru ca acestea să nu aibă salariile scăzute. Cum sporurile reflectă, în mod normal, gradul de risc dintr-o specialitate ­me­dicală, secție a unui spital, acordarea de sporuri diferite în interiorul ace­leiași secții reprezintă o situație anormală, susțin cadrele medicale despre soluția găsită pentru Unitatea de Primire Urgențe și secția de Terapie Intensivă de la Spitalul Județean.

Surse din rândul membrilor Sanitas Suceava au confirmat că până ieri seara, la închiderea ediției, numărul cadrelor sanitare și TESA sucevene care au semnat pentru declanșarea grevei generale în Sănătate depășea 200. De precizat că aceste semnături au fost strânse în câteva ore, mai precis după prânz, când reprezentanții Co­mitetului Național Sa­nitas au comunicat calendarul mișcărilor de protest. (Cristina RUSTI)

 

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …

One comment

  1. Să își caute de munca in alta parte,dacă nu le convine salariul.Ii tine cineva cu forța?.Pentru cat muncesc la stat degeaba primesc prea mult.