Thursday , March 28 2024

Cel putin 12.000 de suceveni au participat la spectacolele de "ZIlele Sucevei"

La spectacolul de duminică seară al Antoniei şi la focul de artificii ce a urmat au fost prezenţi 4000 de spectatori care s-au adăugat statistic celor 8000 de la concertele anterioare. Un mic incident la  ieşirea din scenă a Antoniei,  care a trebuit să treacă printr-un culoar de poliţişti locali care au protejat-o de  asaltul fanilor dornici să primească autografe. Primarul Ion Lungu a ţinut să le mulţumească sucevenilor pentru participarea, în număr mare, la sărbătoarea “Zilelor Sucevei”

 
zilele sucevei2015 (1) (Copy)


 
“Zilele Sucevei” a adunat  în parcarea Iulius Mall în circa 12.000 de suceveni dornici de spectacol în cele cinci zile de sărbătoare.  Estimarea a fost făcută de jandarmii suceveni,  care au numărat miercuri, în faţa scenei circa 1.000 de spectatori, iar joi, numărul acestora s-a dublat, Elena Gheorghe a atras la concertul susţinut în parcarea Iulius Mall, 2.000 de fani. In seara zilei de vineri, Lidia Buble şi trupa Maxim au adunat în jurul scenei 1.500 de suceveni, iar Nicole Cherry a determinat să danseze pe muzica sa, peste 2.500 de oameni. Evenimentul s-a încheiat în stil mare, concertul susţinut de Antonia reuşind să pună în mişcare 4.000 de suceveni.
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandrmi, întimpul zilei mesele amenajate de comercianţi au fost pline, însă estimările au fost făcute între orele 20:00 şi 21:00 când oamenii s-au adunat la concerte.
Deschiderea a fost făcută de către primarul municipiului Suceava, Ion Lungu care a înmânat diplome de cetăţeni de onoare şi diplome pentru cuplurile ce au împlinit 50 de ani de căsătorie, programul a continuat, ca în fiecare an, cu muzică populară. In cea de doua zi au urcat pe scenă, atât artişti locali, cât şi interpreţi cunoscuţi de muzică uşoară, Elena Gheorghe încheind seara cu un concert dedicat sucevenilor. Vineri au continuat evoluţiile interpeţilor de pop – dance care au intrat în atenţia publicului începând cu ora 18.00. Alexandra Alexandriuc, Roxana Lux, Iulia levinschi, This Cover band, Lidia Buble, au menţinut atenţia publicului trează între recitalurile acestora fiind intercalate momente de Break Dance şi Street Dance, seara fiind încheiată cu un concert al trupei Maxxim. Sâmbătă, după ora 18.00, spectacolul din parcarea Iulius Mall a continuat cu evoluţiile unor tinere talente sucevene, pauzele dintre evoluţiile acestora fiind marcate de momente de dans sportiv iar începând cu 19.30, DJ Jakie & Gabriel David, Nicole Cherry şi Leia D & Cabaret au încins atmosfera şi i-au “băgat în priză” pe cei peste 2.500 de suceveni.
In ultima zi a evenimentului “Zilele Sucevei”, pe scena amenajată în parcarea Iulius Mall au urcat cunoscuţi interpreţi de muzică populară, printre care Cornelia Stefan, Ansamblul “Arcanul” Suceava, Manuela Pohoaţă, Alexandru Recolciuc, Sorin Filip, Andreea Ghivirigă şi Cristina Ghiorgiu. Atât seara, cât şi evenimentul dedicat sucevenilor s-a încheiat cu un concert susţinut de Antonia şi de un foc de un impresionant foc de artificii. La finalul concertului, Antonia a anunţat că va da autografe, iar, potrivit IJJ Suceava, în jur de 30 de copii au avut permisiunea de a intra în spatele scenei lângă scări. După ce a dat autografele, Antonia nu a mai putut trece de mulţimea de fani care o asaltau, astfel încât poliţiştii locali, jandarmii şi bodyguarzii din stafful cântâreţei au făcut un culuar pentru ca aceasta să ajungă nestingherită la maşină.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, s-a declarat foarte mulţumit de evoluţia evenimentului ţinând să le mulţumească tuturor sucevenilor ce au luat parte la “Zilele Sucevei”. “Vreau să le mulţumesc tuturor sucevenilor care au participat la zilele oraşului. Cred că, cu excepţia faptului că în unele zile a fost frig, evenimentele au fost reuşite şi pline, iar sucevenii au fost mulţumiţi de spectacolul de calitate şi de focul de artificii care a fost cel mai frumos din ultimii ani”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

Parcare cu plată la Primăria Suceava

Teoretic, se vrea a veni în întâmpinarea doleanțelor multor contribuabili suceveni. Practic însă, măsura anunțată …