Friday , April 19 2024

Cea mai mare investiție din 2024 de la Oradea este realizată de o asociere de firme sucevene în frunte cu LOIAL Impex

O asociere de firme având ca lider cunoscuta societate suceveană LOIAL IMPEX SRL și asociat pe partea de proiectare o altă firmă suceveană renumită și anume MOLDPROIECT ASD SRL a semnat marți, 20 februarie, contractul de proiectare și execuție pentru înlocuirea grupului energetic 1 de la Oradea cu un grup energetic modern. Semnarea contractului a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Oradea, municipalitatea orădeană fiind reprezentată de primarul Florin Birta. „Am semnat azi (20 februarie a.c. – n.red.) unul dintre cele mai importante contracte pentru Municipiul Oradea, cu siguranță cel mai mare contract de investiții care va fi implementat în acest an”, a declarat primarul Florin Birta. În sensul acesta, facem precizarea că valoarea contractului este în sumă de 186.182.026,95 lei fără TVA. De asemenea, durata de realizare a investiției este de 18 luni.

Astfel, pe de o parte Municipiul Oradea și-a asumat decizia de a continua investițiile pentru aducerea sistemului centralizat de alimentare cu energie termică la un nivel calitativ superior, vizând totodată îmbunătățirea serviciului public de termoficare oferit consumatorilor.

De cealaltă parte, LOIAL IMPEX SRL continuă – după cum a explicat directorul de producție al companiei sucevene, Ionel Stolnicu – să se afirme pe piața acestui gen de lucrări în domeniul energetic. După un lung șir de proiecte de acest gen pe plan local – o capacitate de cogenerare la AMBRO SA Suceava – și pe plan național – ca de exemplu compania de termoficare urbană de la Focșani – ori chiar pe plan extern (fabrici din țări europene ale unei companii cunoscute la nivel mondial, Coca Cola), iată că LOIAL IMPEX SRL Suceava alături de firma de proiectare suceveană MOLDPROIECT ASD SRL își asumă prin contractul cu Municipiul Oradea o responsabilitate mare. „Contractul de la Oradea se referă la o capacitate de peste două ori mai mare decât am realizat la instalația de cogenerare de la Focșani”, ne-a declarat Ionel Stolnicu.

În ceea ce privește investiția de la centrala de cogenerare de la Oradea, denumită „Unitate de producție cogenerare de înaltă eficiență pentru înlocuirea blocului 1 existent”, precizăm că aceasta constă în prevederea unor soluții noi de producere a energiei termice și electrice, mai puțin poluante și eficiente energetic, care să acopere necesarul de energie termică a sistemului de termoficare din municipiul Oradea.

Proiectul – așa cum este el la faza de studiu de fezabilitate (s.red.) deoarece de proiectul tehnic și detaliile de execuție se va ocupa firma MOLDPROIECT ASD SRL, după cum a explicat directorul de producție de la compania LOIAL IMPEX SRL – prevede înlocuirea grupului energetic Blocul 1, pus în funcțiune în anul 1966 (format din cazanul C1 și turbina de abur TA1) din CET Oradea. Grupul energetic actual de la CET Oradea este la limita duratei de viață și va fi înlocuit cu turbine noi de gaz care vor produce energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficiență.

Desigur, cu echipamente noi de ultima generație, respectiv un ansamblu format din două cazane de apă fierbinte (CAF-uri), cu funcționare pe gaz natural, având o capacitate nominală de 50 MWt, care vor produce energie termică, o stație de pompare, o stație electrică de alimentare a celor două CAF-uri, o stație de pompare cu ajutorul căreia agentul termic produs este transportat către consumatori, dar și sisteme de măsurare și contorizare a energiei termice. Iar acestea reprezintă doar „Obiectivul 1” al investiției de la Oradea. Obiectivul 2 se referă la un ansamblu format din patru motoare termice, cu funcționare pe gaz natural, de capacitate egală de 7,54 MWe, pentru producerea energiei electrice și 6,495 MW pentru producerea energiei în cogenerare de înaltă eficiență, o stație electrică de evacuare a puterii, având sisteme de măsurare și contorizare energie electrice și termice.

Noul grup energetic care va fi construit de LOIAL va funcționa în completarea turbinei pe gaz instalate în CET Oradea în anul 2016 (Foto: ebihoreanul.ro)

Practic, capacitatea totală electrică a ansamblului de patru motoare este de 30,16 MWe iar capacitatea termică a acestora este de cca. 26 MWt, fapt care vine în justificarea celor spuse de Ionel Stolnicu privitor la amploarea de cel puțin două ori mai mare a proiectului de la Oradea comparativ cu cel de la Focșani.

Investiția de la Oradea însă nu se oprește aici, obligațiile contractuale se referă și la un anume Obiect 3 al investiției care constă în demolarea bateriei de turnuri de răcire nr. 2 existentă, în locul căreia vor fi amplasate motoarele termice.

Sursele de finanțare necesare investiției sunt asigurate prin accesarea fondurilor disponibile prin Programul „Termoficare”, prin care Guvernul României participă cu 85% din cheltuielile eligibile, conform ghidului de finanțare, diferența fiind acoperită din bugetul local al Primăriei Municipiului Oradea, prin fondul Investiții, Înlocuire și Dezvoltare (IID).

Potrivit unei informări a municipalității orădene, acest proiect are un rol cheie în funcționarea Sistemului de Alimentare Centralizată cu Energie Termică – SACET Oradea în condiții de siguranță și este în strânsă legătură cu imperativul respectării legislației în materie de mediu și de nevoia de integrare a tehnologiilor moderne și eficiente în sistemul energetic local, în contextul energetic regional și național.

De cealaltă parte, este de remarcat că pe lângă cele două firme sucevene – LOIAL IMPEX SRL și MOLDPROIECT ASD SRL – care au semnat contractul cu Primăria Oradea, în asociere a mai fost și compania slovacă ENGUL SRO. Cu privire la aceasta din urmă, Ionel Stolnicu a precizat că este o colaborare mai recentă comparativ cu cea a firmei sucevene de proiectare MOLDPROIECT ASD SRL (mai lungă de un deceniu) și a precizat că a colaborat cu firma slovacă la o lucrare de la o stație de epurare din Iași, dar că sub aspectul valorii contractuale nu a fost o valoare atât de mare cum este cea de la Oradea, unde contractul fără TVA depășește 37 de milioane de euro. De altfel, de-a lungul vremii, majoritatea valorii proiectelor de acest fel la care LOIAL IMPEX SRL Suceava a efectuat lucrări au avut valori între 7 și 15 milioane de euro. Din punct de vedere al complexității lucrărilor, ultimul mare proiect de mari dimensiuni la care a lucrat compania suceveană LOIAL IMPEX SRL a fost în 2022-2023 la o instalație de cogenerare având o putere de 49 MWe. (Dan PRICOPE)

 

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …