Saturday , April 20 2024

CÂȚI NE-AU MURIT, DE FAPT?

Viorel Candreanu, pastorul Bisericii Baptiste Betel din Ipotești, a murit și a fost îngropat pe 26 martie, iar a doua zi a venit rezultatul COVID pozitiv. Cu toate acestea, el nu apare în raportările oficiale ale autorităților. ”Probabil nu l-a raportat spitalul. Spitalul nu a transmis încă lista oficială a decedaților”, a declarat directorului DSP, Manuela Trifan, pentru cotidianul ”Libertatea”. Acesta nu pare un caz singular în județul Suceava. O femeie descrie pe Facebook cazul unui bărbat din Salcea luat cu ambulanța de acasă, internat la Spitalul Județean, unde a decedat după mai multe zile, fără ca familia să primească vreun semn despre starea lui de sănătate. El a fost testat pentru coronavirus, însă familia lui, care l-a îngropat deja, tot nu a aflat rezultatul. Cazuri trase la indigo ar fi și la Ipotești și la Udești 

Deși autoritățile sucevene nu au mai raportat niciun deces la Spitalul Județean Suceava de zile bune, mai exact de pe data de 25 martie, un pastor confirmat cu COVID după deces a fost deja îngropat, însă nu a apărut până duminică, 29 martie, în bilanțul național zilnic ce include decesele din România.

Conform cotidianului ”Libertatea”, care a documentat acest caz, familia pastorului Candreanu din Ipotești a primit certificatul care atestă drept cauză a morții bărbatului infectarea cu COVID-19 pe data de 27 martie. Bărbatul s-a simțit rău, a a fost testat pe data de 24 martie și trimis acasă. A doua zi s-a întors la spital, deoarece se simțea rău. A murit pe 26 martie. ”Probabil nu l-a raportat spitalul. Spitalul nu a transmis încă lista oficială a decedaților”, a încercat să explice pentru ”Libertatea” Manuela Trifan, director interimar al Direcției de Sănătate Publică Suceava. ”Doamna doctor (Cătălina Zorescu, medicul epidemiolog de la DSP Suceava, n.r.) aștepta o listă oficială. Am solicitat azi la prânz domnului manager”, a completat dr. Trifan.

Pastorul Candreanu, în vârstă de 62 de ani, a murit, deci pe 26 martie și a fost înmormântat în aceeași zi, iar la funeralii au participat doar fiicele lui și soția. După cum a completat șefa DSP, se pare că instituția pe care o conduce încă nu a primit de la conducerea spitalului sucevean o listă actualizată a deceselor, chiar dacă familiile au primit certificatul constatator al decesului, iar la diagnostic apare Covid-19.

Cazul Candreanu nu este singular în județul nostru. Mai mulți suceveni au decedat în aceste zile și au fost înmormântați. Provin din zone diferite ale județului, dar se pare că au aceeași poveste tragică. S-au simțit rău, au făcut febră, iar câte un echipaj al Ambulanței i-a luat de la casele lor în urmă cu două-trei sau chiar șase zile. În toată această perioadă, familiile nu au știut nimic. Până când sunt anunțați că au murit. De cele mai multe ori nu se confirmă că a fost Covid-19. Medicii susțin că nu au primit încă rezultatele, dar familiilor li se aduce la cunoștință că trebuie respectate reguli stricte la înmormântare. ”Nu se mai poate schimba nimic. Nimic nu poate opri tăvălugul care vine peste noi. Poate dacă nu îți moare cineva drag nu crezi nimic sau poate fiecare se gândește că nu i se poate întâmpla tocmai lui. Oricare dintre noi poate să treacă prin asta, să îi moară cineva drag fără să îl mai poată vedea vreodată. Ieri, tatăl prietenei mele, om drag cuiva, a murit pe un pat în Spitalul Județean, singur. De vineri, săptămâna trecută, de când a fost luat de acasă, cu ambulanța, nimeni nu a anunțat familia despre starea de sănătate a acestuia, despre faptul că se degrada de la zi la zi. De asemenea, nimeni, dar absolut nimeni nu s-a gândit să îi anunțe că a fost intubat, că ieri a fost resuscitat de două ori și că ar trebui să îi pregătească măcar un sicriu. Familia disperată a încercat să afle dacă fusese testat pentru Covid-19, dar … tăcere, nimeni nu le-a zis nimic. Abia acum, după ce a murit, au aflat că omul drag lor a fost testat în cele din urmă, dar stupoare, încă nu au venit rezultatele. Nu condamn cadrele medicale, nu i-aș condamna nici dacă ar fugi acum cu toții pentru a se salva pe ei și pe cei pe care îi iubesc. Însă, vă rog, faceți un exercițiu de imaginație și închipuiți-vă cum ar fi să fiți obligați să stați neputincioși acasă, iar copilul/mama/tata să fie în spital și să nu știți nimic despre ei două, cinci sau șapte zile. Să nu știți nici dacă sunt infectați, nici dacă sunt vii, nici dacă sunt morți”, a transmis cu multă durere Veronica G. pe pagina de socializare Facebook. Prietena ei și-a înmormântat tatăl în cimitirul din Salcea. Totul s-a petrecut pe repede-nainte. Nici nu a apucat să-l plângă.

La fel s-a întâmplat și la Ipotești și la Udești. Soții îndoliate, copii care nici nu au avut timp să înțeleagă ce s-a întâmplat s-au adunat la cimitirul din sat și și-au luat adio. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …

No comments

  1. Chiar nu puteti scapa de principala vinovata a raspandirii molimei,dr Zorescu?In cadrul DSP Suceava,sunt deja in jur de 10 salariati confirmati Covid-19.Femeia asta ,omoara un judet,prin incompetenta.Dati-o afara,e moartea judetului.