Tuesday , September 10 2024

Casă din Colacu, distrusă de un violent incendiu pornit de la un cablu defect (FOTO)

Militarii Detașamentului Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Fundu Moldovei, au intervenit, joi, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la casa de locuit din satul Colacu, comuna Fundu Moldovei.

Incendiul a fost anunțat la ora 14.41, iar la sosirea echipajelor, ardeau generalizat etajul, mansarda și  acoperișul unei case de locuit cu pericol de propagare la întreaga construcție și la fondul forestier din proximitate.

Au ars acoperișul casei de locuit pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, mansarda din lemn (necompartimentată) pe o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați precum și plafonul și pereții etajului pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. S-au degradat elemente de mobilier, electrocasnice, materiale textile și elemente de tâmplărie din lemn și PVC.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau deteriorat.

Incendiul a fost lichidat la ora 17:00, iar pompierii au salvat restul construcției și fondul forestier din proximitate.

Foto: ISU Suceava

Vezi si

 Peste 300 de polițiști au participat la ceremoniile de deschidere a anului școlar organizate în județul Suceava

Polițiștii suceveni au transmis că activitățile de debut ale anului școlar 2024-2025 s-au desfășurat fără …

error: