Friday , April 19 2024

Caravana “Zestrea Bucovinei” a ajuns la Câmpulung Moldovenesc

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat intenția ca spre finalul anului să adune tot ceea ce înseamnă “Zestrea Bucovinei” între paginile unui album și într-o expoziție pentru ca și cei tineri să vadă ce însemna Bucovina acum 100 de ani  

campulung 4

In week-end, Caravana „Zestrea Bucovinei” a poposit la Câmpulung Moldovenesc. Acțiunea inițiată de CJ Suceava se desfășoară  în «Anul Centenar» cu scopul de a prezenta suma de contribuții cu care a venit Bucovina la Marea Unire. Conform președintelui Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, caravana își va continua drumul la Gura Humorului, Suceava și Fălticeni.

Sâmbătă, la Câmpulung, despre care a spus că «este un fel de capitală spirituală în sudul Bucovinei», Flutur s-a întâlnit cu oamenii locului, deopotrivă oficialități locale și oameni simpli, cu care a discutat despre administrarea pădurilor, civilizația huțulilor, meșteșugul ouălor încondeiate ori arta lemnului, la Muzeul Arta Lemnului.image description

„Am discutat despre istoria pădurilor și administrarea pădurilor, modelul din Bucovina, care este unic și cel mai performant din România”, a subliniat președintele CJ Suceava.

Cu același prilej au fost acordate distincții „Meritul Bucovinei” unor instituții și persoane din zona Câmpulung: Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice, Muzeului Arta Lemnului, Muzeului Oului din Moldovița, minorității huțule. Aceeași distincție au primit-o și profesorii Radu Cenușă și Ioan Iosef, artiștii Ion Maftei și Filon Lucău, precum și colecționarul Ion Grămadă.

Tot sâmbătă a fost oficiată o slujbă de pomenire a foștilor primari din Câmplung Moldovenesc și a vornicilor.campulung 3

Şeful administrației județene a anunțat intenția ca spre finalul anului să adune tot ceea ce înseamnă “Zestrea Bucovinei” între paginile unui album și într-o expoziție pentru ca și cei tineri să vadă ce însemna Bucovina acum 100 de ani. „Dacă răsfoim file din istoria acestei zone ne dăm seama că aici avem o istorie extraordinar de consistentă și cu o amprentă de civilizație foarte puternică. În toamnă, atunci când vom sărbători Centenarul, vreau ca această zestre a Bucovinei să fie și într-un album, să fie și o expoziție și o emisiune specială și să lăsăm generațiilor tinere ce a însemnat Bucovina acum 100 de ani. Să facem și o analiză critică a ceea ce am făcut noi, ce mai avem de făcut și să luăm modele”, a mai declarat președintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur s-a arătat impresionat la Câmpulung de oamenii care au participat la manifestările de sâmbătă, care au venit să-și împărtășească mândria de a fi parte a locului. „Au venit oameni în vârstă cu reviste de acasă, cu ziare, cu poze vechi, cu bucăți din istoria acestei zone minunate și erau cu lacrimi în ochi. Pe mine m-au impresionat foarte mult”, a mărturisit Flutur. (O.S.)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …

One comment

  1. …asta se numeste “actiune” pe linie de partid ,nu? Ce sa astepti de la Dragnea care-l stim ca este “bolnav la cutiuta” ,cand unul ce se da “de dreapta” umla cu panglicute, promisiuni de doi bani doar,doar sa fie votat…caracter ZERO BARAT mon ser !