Sunday , April 28 2024

Caravana Admiterii a început să prezinte oferta de școlarizare a USV în licee din județele Suceava și Botoșani

Tradiționala Caravană a Admiterii organizată de Universitatea ”Ştefan cel Mare” Suceava a demarat luni, 11 martie a.c. Echipe de promovare, formate din studenți și cadre didactice, s-au întâlnit până acum cu elevi din municipiul Botoșani, din Bucecea, Vorona, Săveni, iar din județul Suceava cu liceeni din Solca, Pârteștii de Jos și Gura Humorului.

Vineri, caravana va ajunge în zona Fălticeni – Liteni, iar săptămâna viitoare promovarea universității sucevene va continua în liceele și colegiile din zona Rădăuți – Vicov.

Amintim că în urma sesiunii de Admitere 2023 USV a înregistrat un număr record de înscrieri, și anume la programele de studiu de licență, forma de învățământ cu frecvență, a fost raportat cel mai mare număr din ultimul deceniu și o creștere procentuală cu peste 4% comparativ cu anul 2022. La programele de licență de la forma de învățământ ID numărul înscrișilor a fost cu 25% mai mare față de anul anterior, iar la studiile de masterat în sesiunea iulie s-au înscris cu 30% mai mulți candidați față de anul 2022.

Cea mai așteptată noutate la concursul de admitere din acest an este introducerea noului pogram de studii universitare de licență Medicină generală, în cadrul Facultății de Medicină și științe Biologice. Specializarea va fi inclusă la învățământ cu frecvență și va avea o durată a studiilor de 6 ani. USV a depus deja la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior raportul de evaluare internă a programului Medicină în vederea autorizării provizorii.

Sesiunea de admitere la USV va avea loc în perioada 11-19 iulie a.c., iar înmatriculările se vor realiza între 23-29 iulie. A doua sesiune de înscriere a candidaților, pentru locurile rămase libere, va fi organizată în perioada 2-13 septembrie, urmând ca înmatriculările să aibă loc între 17-20 septembrie. (O. NUȚU)

Vezi si

Gheorghe Flutur, la Ziua Diasporei Poloneze: Continuarea A7 de la Siret spre Cernăuți și apoi spre Polonia ar întări legăturile dintre țările noastre

La invitația președintelui Uniunii Poloneze din România, deputatul Ghervazen Longher, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, …