Friday , April 26 2024

Cărăuș de țigări ucrainean, prins de polițiștii de frontieră la Brodina

 Luni, 29 noiembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina au observat, în jurul orei 19.20, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Ulma, trei persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.

Când polițiștii de frontieră au efectuat somațiile legale prin voce, persoanele respective au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin. S-a reuşit totuși reţinerea unui cetăţean ucrainean, în vârstă de 23 de ani, celelalte două fugind pe teritoriul ucrainean, fapt pentru care imediat au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului.

La faţa locului au fost descoperite trei colete care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.956 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free.

Ţigările în valoare de 22.800 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

În continuare, cetăţeanul ucrainean a fost reţinut pentru 24 de ore, iar verificările sunt efectuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …