Thursday , March 28 2024

Canionul de la Salcea se lărgește de la o zi la alta. Nimeni nu știe ce-i de făcut

Prefectura a înființat o comisie, care a tras concluzii – trebuie făcute studii și promovată o documentație de specialitate. Viceprimarul Brânzei, din fundul canionului, dă soluția simplă: trebuie găsită o altă cale de deversare pentru pluviala de pe Aeroport. “Trebuie să se găsească o nouă soluție tehnică, pentru că aceasta nu merge”, au declarat reprezentanții ISU, după ce au fost la fața locului. Nimeni n-are habar cine ar putea plăti pentru rezolvarea acestei probleme apărute din cauza erorilor din proiectul de modernizare a Aeroportului 

 canion salcea 1


Am prezentat în ediția de ieri a ziarului “Obiectiv de Suceava” o situație mai rar întâlnită: apa scursă de pe pista Aeroportului de la Salcea a rupt în două izlazul localității, iar sutele de tone de pământ nisipos, venite ca aluviuni pe altcumva pașnicul pârâu Salcea, au distrus grădinile a circa 20 de gospodari, aflate în partea de sub deal a Aeroportului. Tot necazul a pornit de la o greșeală de estimare a debitului pluvial din zonă, câteva cifre introduse într-un proiect care au condus la o punere în operă totalmente anapoda.
O gaură de scurgere subdimensionată desenată și amplasată în colțul din vale al Aeroportului “Stefan cel Mare” de la Salcea nu a reușit să țină piept precipitațiilor de la sfârșitul lunii trecute – începutul acestei luni, iar apele pluviale de pe pista extinsă a Aeroportului au năvălit în vale, neavând altă soluție decât cea gravitațională. Tot evidența arată că proiectanții plătiți cu bani grei din visteria publică nu au avut în vedere faptul că, în cazul unor ploi abundente, apa din perimetrul Aeroportului trebuie să coboare, gravitațional, undeva și își găsește, conform legilor fizice, cea mai la îndemână cale. Proiectul de modernizare a Aeroportului “Stefan cel Mare” a fost făcut din birou, pentru că nici măcar turnul de control, situat în vârful dealului, nu s-a construit cum se cuvine și trebuie făcute mai multe modificări pentru a primi aviz ISU și a putea instala echipamentele necesare, așa după cum OBIECTIV a relatat acum trei săptămâni.canion salcea 3
O succesiune inacceptabilă de erori ale unor proiectanți care au ieșit din birou doar pentru a-și cumpăra pizza, avize date de autorități care au văzut zona în care este amplasat Aeroportul de la Salcea doar pe hartă ori au citit prin ziare despre acesta, lăudăroșenia dusă până la ridicol a politicienilor locali conducători de delegații de felurite genuri în clădirea nouă și solid construită a aerogării, au condus la efectul dezastruos arătat de ziarul “Obiectiv de Suceava” în urmă cu o zi.
Dacă vrei să îngropi o problemă, fă o comisie
După regula cunoscută deja – după război, mulți viteji se arată -, ne-am fi așteptat ca ieri să primim explicații rezonabile și chiar soluții pentru situația de la Salcea. Prefectul Constantin Harasim a constituit o comisie care să se deplaseze la fața locului și să analizeze situația, urmând să ofere soluții pentru remedierea problemei. Reamintim că, dincolo de peisajul impresionant al canionului săpat pe o lungime de aproape 300 de metri de apele pluviale deversate de pe betonul pistei modernizate a Aeroportului, grădinile a 20 de gospodării din aval au fost înecate în aluviuni. In unele locuri, rândurile de cartofi și straturile de ceapă își dau obștescul sfârșit sub peste un metru de nisip cărat în vale de torentul iscat de gura de deversare a apei pluviale de pe pista betonată a  Aeroportului “Stefan cel Mare”.
Comisia constituită la ordinul prefectului Constantin Harasim nu a fost, așa cum se anunțase, una dedicată în mod explicit situației de la Salcea. Aceasta se înființase în data de 6 iunie a.c., în cadrul general al codurilor portocalii și roșii aferente perioadei 28 mai – 4 iunie a.c.. Această comisie înființată a așteptat solicitări din partea comitetelor locale pentru situații de urgență din comune, orașe și municipii, localități afectate de intemperii. Primarii acestor localități trebuiau să anunțe comisia formată din reprezentanți ai Prefecturii, ISU, SGA, Consiliul Județean și Inspecția în Construcții Suceava. Prefectul Constantin Harasim a declarat că în urma sesizărilor venite, comisia s-a deplasat în teren și a constatat și evaluat pagubele într-un număr de 11 localități, inclusiv Salcea.canion salcea 2
Prefectul Constantin Harasim: chestiuni tehnice, elaborări de studii
Prefectul Harasim a explicat punctual, legat de situația de la Salcea, în conformitate cu constatările comisiei înființate prin ordinul său, că “apele pluviale din incinta Aeroportului sunt colectate și divizate prin două rigole dalate care sunt descărcate într-o zonă depresionară de pe imașul comunal, într-o zonă de teren cu pantă foarte mare. Apa rezultată, concentrată sub formă de torent, a format o ravenă de aproximativ 300 de metri lungime, 8 metri lățime și circa 10 metri adâncime. Materialul rezultat în urma erodării terenului a fost transportat și depus în albia pârâului Salcea, colmatând albia acestuia și inundând grădinile a aproximativ 20 de gospodării. In scopul soluționării situației create, se impune realizarea unor lucrări de consolidare a zonei, în baza unei expertize tehnice, elaborată de un expert atestat MLPAT și promovarea unei documentații tehnico-economice întocmite de un proiectant de specialitate”. Aceasta este declarația prefectului Constantin Harasim, legată de măsurile ce se impun a fi luate în situația dată. Pe de altă parte, prefectul Harasim a anunțat că în cursul zilei de ieri au fost trimise adrese către Consiliul Județean și Primăria Salcea, prin care s-a cerut să se inițieze demersurile legale pentru remedierea situației existente și punerea în siguranță a gospodăriilor afectate și pe cât posibil a izlazului comunal. O concluzie cinică – și făcuți, și cu banii luați.
De la ISU, reprezentantul acestei instituții, colonelul Cristian Hociung, a declarat că a mers la fața locului, pe dealurile de sub Aeroport și a văzut ce a făcut apa. “Trebuie să se găsească o nouă soluție tehnică, pentru că aceasta nu merge. Specialiștii sunt cei care trebuie să își spună cuvântul”, a declarat colonelul Hociung, de la ISU Suceava.
Viceprimarul Brânzei, din fundul canionului: Trebuie găsită o altă cale de deversare pentru pluviala de pe Aeroport
Viceprimarul Constantin Brânzei s-a încumetat ieri să coboare până în fundul canionului, pentru a nu lăsa loc de îndoială asupra dimensiunii catastrofei create de necontrolarea debitului pluvial de pe pista Aeroportului “Stefan cel Mare”. Din  fotografiile alăturate, constatăm că nu este vorba nici de o glumă, nici de o chestiune care se poate clarifica administrativ prin comitete și comisii. Reamintim că, până acum trei săptămâni, cu cel puțin zece metri mai sus decât creștetul curajosului viceprimar Constantin Brânzei, trecea, de mai multe decenii, un pârâiaș care curgea în vale, un afluent inofensiv al pârâului Salcea. Primind întăriri neașteptate de pe pista de beton a Aeroportului, cu sistem de deversare anapoda proiectat, micul pârâu s-a transformat brusc într-un torent incontrolabil, ce a produs peisajul spectaculos pe care îl vedeți în poze. Constantin Brânzei a declarat ieri că Primăria Salcea a înfipt tăruși la o distanță de doi metri de la buza râpei și a întins bandă de avertizare. “Am făcut acest lucru pe de o parte  pentru a-i avertiza pe cei care trec prin zonă asupra pericolului alunecărilor de teren și pe de altă parte pentru a ne face o idee asupra evoluției prăbușirilor de teren”, a declarat Constantin Brânzei. Viceprimarul orașului Salcea consideră că unica soluție rezonabilă și nu foarte costisitoare este aceea de a se redirecționa scurgerile de apă de pe pista Aeroportului pe un alt traseu, unde să se construiască, din zece în zece metri, camere de cădere, care să diminueze viteza torentului, în caz de ploi abundente, în condițiile în care tot dealul pe care este construit Aeroportul este făcut din sol nisipos, pe un postament de gresie, piatră la fel de vulnerabilă la intemperii. Ideea este – cine plătește? (Neculai ROSCA)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

2 comments

  1. D-nul primar de Salcea stia de acum 2 ani, prevenit de cunoscatori in domeniul apelor, ca la finalizarea lucrarilor de la aeroport va avea inundatii in intravilan. Ceea ce s-a si intamplat.
    Si inca nu au fost ploi torentiale cu precipitatii importante in intervale scurte de timp. Dar vor fi. Atunci va vedea cum va intra apa in case pe geam.

  2. Oare de ce comisia înființată nu a observat că erodarea terenului se datorează faptului că firma care a desfășurat lucrările de modernizare ale aeroportului a excavat sute de metri cubi de pământ din zona cu pricina și la transportat la aeroport pentru a aduce terenul aeroportului la nivelul din proiect?
    Pe zona excavate s-a plantat iarbă, dar dificultățile încep să apară deoarece luându-se pământul vegetal a rămas pamântul nisipos care se duce la vale când sunt precipitații. Pământul vegetal a fost excavat pană în buza râpei, toate astea se pot vedea cu ușurință.
    Terenul trebuie adus la starea initială, adică și compactat. Faptul că nimeni nu vede și nu știe ce trebuie făcut, este clar că se vrea a se spune că sunt cauze naturale. Nu este chiar așa.