Friday , April 19 2024

Candidații înscriși pentru admiterea la Colegiul Militar ”Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc vor susține în acest an proba scrisă

Admiterea la Colegiul Militar ”Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc va începe cu prima etapă, cea a susținerii probei de verificare a cunoștințelor la disciplinele Limba și literatura română și Matematică. În data de 27 mai, până la ora 18:00, candidații trebuie să fie prezenți la colegiu pentru instructaj, iar a doua zi, pe 28 mai, în intervalul orar 09.00-12.00 este programată susținerea examenului de admitere. În aceeași zi, până la ora 16.00, vor fi afișate rezultatele la proba de verificare a cunoștințelor, iar în termen de o oră se pot depune contestații cu privire la modul de desfășurare a probei de admitere, nu a notei obținute, după cum au precizat organizatorii.

Foarte important de precizat, nu se percepe taxă de înscriere la admitere, nu se asigură cazarea sau hrănirea candidaților, iar la prezentarea în colegiu nu mai este necesară prezentarea Anexei la fișa de înscriere. Accesul candidaților în sălile de susținere a probei se realizează pe baza cărții de identitate (pentru candidații care au împlinit 14 ani) sau a certificatului de naștere (pentru candidații care nu au împlinit 14 ani).

Amintim că anul trecut, din cauza pandemiei, proba de verificare a cunoștințelor nu a mai avut loc, candidații fiind ierarhizați și repartizați computerizat, în limita cifrei de școlarizare aprobate, în ordine strict descrescătoare a mediei de admitere.

Etapa a doua a admiterii constă în ierarhizarea și repartiția candidaților în colegiile naționale militare. În ziua de 7 iulie, vor fi afișate rezultatele preliminare, iar până pe 9 iulie, ora 12.00, candidații declarați ”ADMIS” care vor să renunțe la locul obținut vor transmite în format fizic sau pe e-mail ([email protected]) cererea de renunțare la locul obținut în învățământul liceal militar. Ceilalți candidați confirmă locul ocupat, în perioada 7-9 iulie, prin completarea și semnarea cererii de înscriere în colegiu. Drept urmare, în data de 9 iulie, după ora 15.00 vor fi afișate rezultatele finale.

Până acum, candidații au avut de trecut peste câteva etape, după înscrierea propriuzisă, printre care selecție, examinare medicală, întocmirea dosarului de candidat și finalizarea recrutării. Pentru admiterea la Colegiul Național Militar ”Ştefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc sunt disponibile 120 de locuri, la specializarea matematică-informatică. (O. NUȚU)

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …