Thursday , April 25 2024

Campanie de prevenire a înșelăciunilor asupra muncitorilor români din Norvegia, derulată de ITM Suceava

ITM Suceava a transmis informații primite de la Ambasada României la Oslo în scopul evitării exploatării cetățenilor români care doresc să muncească în Norvegia.

„Muncitorii români au fost fraudați de compatrioți, care, la adăpostul firmelor pe care le conduc, le-au furat cartea de identitate bancară angajaților și au accesat credite foarte mari, la diferite instituții de credit din Norvegia, în numele și pentru angajatul lor. Mulți dintre aceștia au rămas în continuare cu datorii de sute de mii de euro, sume pe care nu au posibilitatea să le achite. În timp ce plățile au ajuns către angajator, facturile și creanțele de colectare a datoriilor ajung la muncitorul imigrant”, se arată în comunicatul respectiv.

Din informațiile oferite de Ambasada României la Oslo, cetățenii români aflați la muncă pe teritoriul Regatului Norvegiei, au devenit victime ale exploatării prin muncă și/sau ai unor înșelătorii financiare iar pentru ca a nu cădea victime ale înșelătoriilor și exploatării prin muncă pe teritoriul Norvegiei, au fost descrise mijloacele.

„Metodele folosite de fraudatori sunt: falsificarea foilor de salariu, falsificarea identității prin atribuirea de funcții de conducere în firme sau, în cazuri mai elaborate, constituirea de firme în numele victimei. «Facilitatorii» solicită 20-30% din sumă, copie după pașaport, CNP Norvegian și token bancar. Pe lângă suma stabilită de comun acord, fraudatorii «împrumută» alte sume considerabile fără știință, dar cu documentele păgubitului”, a transmis ITM Suceava, comunicatul fiind semnat de inspectorul șef Romeo Butnariu. (D.P.)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …